CSM Jiul Petroşani a avut unul dintre cele mai negre tururi de campionat în Liga a IV-a, unde se zbate de ceva timp.
Cu o victorie la activ, un egal şi 11 înfrângeri, Jiul este doar umbra palidă a unei echipe care în trecut stătea la masa bogaţilor. Acum, puţinii care i-au mai rămas fideli încearcă să menţină gruparea pe lina de plutire.
„Obiectivul nostru la începutul sezonului a fost acela de a da jucători pentru echipa de juniori, ca să fim şi în sezonul acesta campioni judeţeni. Suntem pe locul doi la juniori, la doar două puncte de lider, şi sperăm ca din retur să revenim pe prima poziţie. Situaţia noastră e aşa cum o ştie toată lumea. Jucătorii s-au prezentat la meciuri din pasiune, fără bani şi de multe ori fără apă. Am făcut tot cea ce am putut să ne menţinem măcar la acest nivel”, a declarat antrenorul Sorin Ghiţan.
Primăria Petroşani a premiat luna acesta cu 100 de lei pe fiecare junior al Jiului şi cu suma de 300 de lei pe antrenori pentru locul trei obţinut pe ţară.