Încă o echipă din județul Hunedoara a promovat în liga a treia, Aurul Brad. Este o mândrie și pentru președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean.
„Mă bucur că în al patrulea an de mandat avem trei câștigătoare ale Ligii a IV-a, care au reușit promovarea la nivelul Ligii a III-a. De o perioadă destul de lungă nu am mai avut patru echipe care să ne reprezinte județul la acest nivel. Sunt convins că mai avem echipe la nivelul ligii 4 care ar avea resurse să promoveze în anii viitori și cred că în acest moment nivelul fotbalului hunedorean este în creștere”, a declarat pe zvj.ro, Cristian Petrean.
Președintele a vorbit și despre vaccinarea în masă a jucătorilor din fotbalul mic.
„Prin protocolul elaborat de FRF în baza Ordinului MTS-MS fotbaliștii vaccinați pot să participe la jocuri fără a fi testați. Consider că este un pas important în a reveni la normalitate și începând cu noul sezon să putem organiza competiții pentru toate categoriile competiționale. Pentru a susține campania de vaccinare inițiată de FRF Fotbalul se vaccinează am inițiat împreună cu Instituția Prefectului Județului Hunedoara, sprijiniți de DSP Deva și Crucea Roșie o campanie de susținere a vaccinării, moment prielnic pentru a mă vaccina și eu. În acest moment, doar așa vedem posibil revenirea la normalitate”, a conchis oficialul.