Contravențiile la volan te pot băga după gratii, cu toate acestea unii...

Contravențiile la volan te pot băga după gratii, cu toate acestea unii riscă fără ezitare

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 2 minute

Chiar vineri, 22 ianuarie, poliţiştii din Călan au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Hunedoara în data de 22.01.2016, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Sântămăria de Piatră, care are de executat o pedeapsă privată de libertate de trei ani de închisoare. A ajuns în această situație după ce a condus beat un autovehicul. Mai mult, nu avea nici permis. Distracția nu a meritat. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Bârcea Mare, în vederea executării pedepsei privative de libertate.

Acolo riscă să ajungă și șoferii care mizează pe bafta și abilitatea lor, dar care sfidează legea. Sâmbătă, 23 ianuarie, în jurul orei 19:00, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă 36 de ani, din Deva, care conducea, pe strada Mihai Eminescu, un autoturism neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.

Duminică seara, în jurul orei 21:10, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Haţeg au oprit pentru control, pe DN 68, pe raza comunei Sarmizegetusa, autoutilitara condusă de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Deva. Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Haţeg, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot duminică, în jurul orei 15:15, poliţiştii rutieri au depistat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care conducea un autoturism pe bulevardul 22 Decembrie, din Deva, având dreptul de a conduce suspendat.

În noaptea de luni spre duminică, în jurul orei 00:15, a fost depistat în trafic de către poliţişti, pe strada 1 Decembrie 1918, din Petroșani, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din orașul Mioveni, județul Argeș, care conducea un autoturism deşi consumase băuturi alcoolice. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Urgenţă din Petroșani, în vederea recoltării de probe biologice.

În toate cele patru cauze, au fost întocmite dosare de cercetare penală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii