Noul președinte al organizației municipale ALDE Petroșani, totodată și consilier al ministrului Energiei din Cabinetul Dăncilă, Michael Melczer, a organizat vineri, 8 martie, o conferință de presă la sediul de la etajul întâi din clădirea COMTIM. Ca invitat special al președintelui, a stat alături deputatul hunedorean ALDE Marius-Gheorghe Surgent.
La întâlnirea cu jurnaliștii au mai fost prezenți și o serie de membri din biroul de conducere, dintre care putem să o amintim pe Dorina Niță, cadru universitar la Universitatea din Petroșani, actualmente consilier local și fost viceprimar al municipiului.
Cei doi oficiali ALDE au abordat la prima întâlnire cu jurnaliștii din Valea Jiului, în această formulă, o serie de subiecte, printre care și câteva problematici interesante și de actualitate.
O echipă bună… în viitor
Primul care a luat cuvântul a fost gazda, președintele organizației. N-a vorbit mult, dar a ținut să adreseze, ținând cont de ziua în care ne aflam, multe salutări și urări de bine tuturor femeilor, jurnalistele prezente primind și câte un fir de garoafă roșie (că albastre e drept că nu sunt) și câte o felicitare din partea organizației locale ALDE. Apoi, l-a prezentat pe deputat și și-a exprimat convingerea că pe viitor vor face o „echipă bună”, mai cu seamă pe problemele legate de administrație locală.
ALDE – „motorul liberalismului din Vale”
Deputatul Marius Surgent a ținut să înceapă, după urările adresate sexului frumos, cu un atac direct la opoziție și PNL, acest partid fiind se pare „ținta” de anul acesta al liberalilor de la ALDE. Lucru firesc în politică, fiind an cu două serii de alegeri și pregătitor alegerilor locale și parlamentare de anul viitor, fiecare partid, atât ALDE, cât și PNL încercând să-și atragă simpatizanții liberalismului de partea unuia sau altuia.
„Este o bucurie și o plăcere să mă aflu azi la Petroșani alături de președintele organizației municipale Petroșani, alături de echipa cu care am plecat la drum acum aproximativ o lună de zile, echipă cu care sperăm rezultate mai mult decât bune la nivel de municipiu Petroșani. O echipă care sperăm să impulsioneze mișcarea liberală în Valea Jiului. Dumneavoastră știți cel mai bine că în Vale liberalismul a fost tot timpul pe locul doi. După cum, din păcate, ceea ce era pe timpuri Partidul Național Liberal nu mai putem spune că azi reprezintă liberalismul autentic, pentru că un partid care nu reușește să aibă alt discurs decât Legile Justiției, nu cred că poate să mai aducă ceva nou pentru alegători și electorat, pentru cetățenii României care au idei de dreapta”, a menționat deputatul hunedorean.
PNL – în jos, ALDE – tot mai sus
Ca să întărească faptul că în opinia sa PNL merge în jos, în loc să urce în sondaje cum ar fi firesc pentru un partid istoric, deputatul a dorit să anunțe că doi primari ai PNL au trecut în barca ALDE, menționând faptul că acesta este doar un început și aceste plecări dinspre PNL spre ALDE vor continua și în perioada următoare. Totodată deputatul s-a arătat optimist în ceea ce privește procentul format din două cifre în toate sondajele de opinie, față de cele 5% procente de la ultimele alegeri. „Ieri la sediul ALDE (sediul județean – n.r.) am avut o conferință de presă, unde doi primari în funcție ai PNL, este vorba de Ovidiu Furdui de la Crişcior și Mircea Ghilean de la Bucureșci, și-au dat acordul pentru susținerea ALDE. Încet-încet, sunt convins că vechea echipă liberală din județul Hunedoara, primari, consilieri locali și județeni, toți cei care au activat zeci de ani în PNL se vor regăsi împreună cu noi în ALDE. De ce am vrut să fac precizarea cu PNL? Pentru că, în ultimul timp, văd că au început să adopte poziția celor de la USR.
În criză de voturi, în cădere liberă fiind, cei de la PNL nu reușesc să treacă de 21%-22% în sondaje. Acestea sunt rezultatele reale ale lor, iar în acest timp PSD este și el într-o ușoară scădere, USR se menține undeva la scorul pe care l-au avut în urmă cu doi ani de zile. Partidul nostru, ALDE, și-a triplat scorul în sondajele de opinie, de la 5%, cât a avut la ultimele alegeri, s-a ajuns acum undeva spre 13%-15%! Sunt convins că în urma campaniei electorale, rezultatele vor fi undeva la 15%, dacă nu chiar mai mult”.
Atac la președintele țării
Deputatul hunedorean nu l-a „uitat” nici pe președintele Iohannis, care, în opinia celor de la ALDE, este strâns legat în continuare de PNL.
„Am observat cu stupefacție că în timp ce președintele Iohannis trimitea bugetul la Curtea Constituțională, aceasta pronunțându-se și spunând că bugetul este Constituțional, bugetul revenind înapoi la președinte (și care în loc să-l promulge, l-a retrimis în Parlamentul României!), cei care au venit să spună că acestea sunt lucruri firești au fost – cine alții?! – decât liberalii. Liberali care ar trebui să fie motorul economiei, ca făcând parte dintr-un partid de dreapta și care trebuie să susțină capitalul privat, ei n-au făcut altceva decât să susțină gestul președintelui, arătând că de fapt blochează tot ceea ce înseamnă economia în România. Pentru că, dacă nu apare bugetul, se știe foarte bine că nu există investiții. Administrațiile centrale și locale nu pot fără buget să facă altceva decât să plătească salariile angajaților și utilitățile. Nu pot fi demarate licitații, nu pot fi demarate investiții, economia este blocată. Că a fost o greșeală din partea guvernului, că n-a reușit să propună bugetul la sfârșitul anului trecut este perfect adevărat, dar acest buget putea să intre începând cu începutul lunii februarie, când a fost adoptat de către Parlament. Noi, cei din Parlament, ne-am mișcat foarte repede, în momentul când a apărut bugetul în cinci zile am votat. Bugetul țării depășește pentru prima dată 1.000 de miliarde lei, și este un buget care a venit cu investiții și cu alocări de fonduri extraordinar de mari în sectoarele care privesc societatea românească. Este vorba de învățământ, este vorba de sănătate, este vorba de PNDL (care se dovedește a fi cel mai bun program de investiții actual și unul dintre cele mai bune din ultimii ani – și aici îmi aduc aminte cu plăcere de perioada guvernării Tăriceanu, când a existat acel proiect de investiții pentru două lucrări în fiecare UAT, tot o formă de PNDL în care fiecare administrație locală a beneficiat de investiții de la bugetul de stat). Acest PNDL, și anul trecut și anul acesta, se va arăta benefic pentru administrațiile locale, iar de programul acesta au beneficiat și beneficiază primarii, indiferent de culoarea politică. Puteți să întrebați în județul Hunedoara – deși sunt convins că știți foarte bine – să aflați că toți primarii județului au beneficiat de investiții prin PNDL, ceea ce duce la dezvoltarea fiecărei localități în parte”.
„Deși a propus mărirea alocației de stat a copiilor, PNL nu a votat ulterior sursa de finanțare legală!”
Deputatul a dorit, către finalul discursului, să mai facă o precizare, legată, desigur, tot de PNL, la modul negativ, firește, subiectul fiind „mărirea alocației copiilor”.
„Aș vrea să mai fac o precizare. Vedem că liberalii din PNL își alocă creșterea alocațiilor pentru copii, alături de cei de la USR, lucru total neadevărat. Creșterea alocațiilor pentru copii a fost prevăzută în Programul de guvernare ALDE-PSD. La un moment dat, când se discuta Legea Bugetului, un reprezentant al PNL a venit și a propus un amendament pentru creșterea alocațiilor pentru copii. Acel amendament a fost singurul care nu a avut diferența aceea covârșitoare de peste 100 de voturi, diferența între putere și opoziție, pentru că cei din arcul puterii, inclusiv eu, nu au votat împotriva acelui amendament. Nu era normal să votăm împotriva măririi alocației copiilor, și n-am făcut-o! Dar amendamentul propus de ei era un amendament aiuristic, spun asta deoarece acesta nu avea surse de finanțare, ei venind apoi la microfon și susținând să fie bani alocați în acest sens de la Bugetul Asigurărilor Sociale. Or, dumneavoastră știți foarte bine, iar cetățenii trebuie să știe și ei, că atunci când se vorbește de Legea Bugetului de Stat, de fapt, sunt două bugete care se votează: este legea propriu-zisă a bugetului de stat și Legea Asigurărilor Sociale. Două legi care sunt cu surse de finanțare diferite și unde banii nu pot fi folosiți altundeva – mă refer aici la bugetul asigurărilor sociale, unde banii nu pot fi folosiți pentru altceva decât pentru pensii, alocații sociale și ceea ce înseamnă social. Ei au venit deci să ne spună că această creștere a alocațiilor copiilor să fie susținută din bugetul asigurărilor sociale, care, într-adevăr, anul trecut a avut un excedent. Fapt ce demonstrează că bugetul e pe un drum bun, că economia a mers bine și banii au fost bine gestionați și direcționați, că dacă ne aducem aminte, acum zece ani, era o problemă cu bugetul asigurărilor sociale, cu pensiile și mereu se căutau bani din alte părți ca acest buget să fie asigurat.
Firește că nu se putea face treaba asta propusă de PNL. Asta era o problemă! Și mai era o a doua problemă de care cei de la PNL nu au ținut cont, probabil din neștiință… Nu se putea aplica acea creștere decât dacă modifici și legea, deoarece legea în vigoare spune că alocația pentru copii este de 84 lei. Iar dacă vrei să o faci 150 lei, atunci trebuie să modifici și prevederea legală – că degeaba finanțezi dacă n-ai prevederea legală. Noi am venit și am lăsat acel amendament sub forma propusă, dar am schimbat sursa de finanțare și la prima ședință de guvern s-a adoptat ordonanța care modifica cuantumul sumei pentru alocația de stat a copiilor. Dar la votul amendamentului din Parlament, am avut o mare surpriză: în momentul în care am venit cu sursa de finanțare, legală, nu aiuristică, ei au votat împotrivă! Or a vota împotriva sursei de finanțare, a vota împotriva bugetului, nu mi se pare nici normal și nici moral față de copii și față de cetățeni (…). Asta arată că PNL este într-o mare criză de idei, că, practic, nu mai reușește să vină în Parlamentul României cu chestiuni concrete în ceea ce privește economia în general, întreprinzătorii particulari și problemele legate de sistemul privat în general. A veni toată ziua și a ne certa de la microfon și a spune doar cuvintele penali, cătușe, pușcărie, nu cred că este treaba unui partid politic. Pentru asta avem Ministerul Justiției, avem ministerul public, avem instituții ale statului, poliție etc., care trebuie să se ocupe de lucrurile astea”.
Veste bună pentru paramedicii și angajații din „Salvital” Hunedoara
Ultima „veste”, după cum a denumit-o deputatul Surgent, a fost legată de „Salvital” Hunedoara.
„Împreună cu un coleg de la Arad, domnul deputat Istru, au avut o inițiativă legislativă, la care au aderat și alți colegi parlamentari din cele cinci județe, în ceea ce privește Salvital. Nu este normal ca în cinci județe din țară aceste servicii în folosul oamenilor să fie plătite de către contribuabili, prin consiliile locale și consiliul județean. Practic, fiecare dintre noi plătește pentru serviciile Salvital, în timp ce Salvitalul de la celelalte județe din țară este plătit de guvern prin IGSU. Am făcut această inițiativă pentru a degreva consiliile locale și consiliul județean de plata acestor sume, deloc mici, iar pe de altă parte ca și angajații de la Salvital Hunedoara să beneficieze de aceleași drepturi pe care le au colegii lor, care fac aceeași muncă dar care sunt încadrați în inspectoratele pentru situații de urgență, au grade militare, au alt fel de remunerație, au alte drepturi, au alt statut social și beneficiază inclusiv de o reducere a anilor în ceea ce privește pensia. Această inițiativă am depus-o în luna decembrie, iar în luna februarie am reușit să o introducem pe ordinea de zi. Proiectul va intra în discuție la Camera Deputaților în momentul când va avea avize de la toate comisiile (…)”, a specificat deputatul ALDE, dând de înțeles că este o chestiune de câteva luni până această inițiativă își va intra în drepturi.