Conform surselor oficiale, pentru proiectul celebrei, deja, gropi ecologice a judeţului Hunedoara autorităţile judeţene au încheiat un contract de pază a unor obiective.
Mai exact, zilele trecute, Consiliul Judeţean Hunedoara a atribuit serviciile de pază a unor obiective aferente Proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara”, în urma unei negocieri fără anunţ de participare. Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare a fost de „situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condiţiile stricte stabilite în directivă”.
Dacă estimarea iniţială a valorii acestui contract a fost de 140.400 lei fără TVA, valoarea finală a ajuns la 129.268,80 lei fără TVA, contractul fiind încredinţat firmei devene Compact Silver Security SRL.