Coconea nu a încheiat cursa

Coconea nu a încheiat cursa

Timp de citire: un minut

Cea de-a IX-a ediție a competiției de alergare montană și zbor cu parapanta Red Bull X-Alps a luat sfârșit.

După 11 zile, în care cei mai buni 32 de atleți din lume au sfidat limitele rezistenței,  sportivul din Petroșani, Toma Coconea, care a reprezentat România, s-a clasat pe locul 11.
După un start bun la Salzburg, Toma Coconea nu a încheiat cursa, dar s-a clasat pe un loc onorabil. „La Red Bull X-Alps 2019, cea mai dură competiție de aventură din lume, am avut parte de mai multe puncte de control și mai multă zăpadă decât în edițiile precedente, ceea ce a transformat această ediție într-una mult mai complexă, tehnică, dificilă. Nu am reușit să ajung la Monaco, dar la final de competiție m-am răcorit într-un lac azuriu, am fost alături de oameni dragi și pot spune că a fost o competiție pe cinste! Mulțumesc sponsorilor care m-au susținut în toată nebunia asta, echipei de suport și celor pe care i-am ținut cu sufletul la gură și m-au urmărit de acasă”, a declarat Toma Coconea, imediat după finalul cursei.
Red Bull X-Alps presupune parcurgerea unei distanțe totale de 2030,78 kilometri, din care 590,84 de kilometri în mers, alergat și cățărat, timp de 98,5 ore, alți 1439,95 de kilometri în zbor cu parapanta, timp de 40,9 ore și o altitudine maximă de zbor de peste 6000 de metri în cel mai spectaculos lanț montan din Europa, Alpii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii