Chiar dacă producția nu poate asigura funcționarea termocentralei Paroșeni. Venitul angajaților CEVJ...

Chiar dacă producția nu poate asigura funcționarea termocentralei Paroșeni. Venitul angajaților CEVJ crește

Timp de citire: 2 minute

Din 15 iulie la CEVJ cresc salariile tuturor angajaților de la CEVJ. Mărirea nu se referă doar la majorarea datorită modificării salariului minim pe economie, ci și la sporuri, ba chiar și la valoarea tichetelor de masă. După aceste măriri, salariul pe care îl va lua un miner, chiar și nou angajat va fi de minim 3900 de lei.

Reprezentanții Sindicatului „Muntele” anunță o serie de măriri salariale pentru toți angajații companiei în perioada imediat următoare. Pentru a obține aceste măriri, sindicaliștii au negociat cu administrația complexului. Negocierile au putut avea loc și pentru că acum compania are bugetul aprobat de minister și guvern.

„Am avut o comisie de negociere săptămâna aceasta împreună cu administrația Complexului Energetic Valea Jiului la solicitarea noastră, pentru a ne updata în ceea ce privește condițiile din acest moment datorate măriri salariului minim pe economie. Marți am stabilit, și s-a și înregistrat actul adițional la ITM Hunedoara, iar cu data de 15 iulie se vor crește toate salariile de tarifare prin aplicarea tuturor coeficienților de ierarhizare a angajaților cu o sumă de peste 400 de lei, deci suma asta va fi la salariul tarifar. Tot din 15 iulie vom mări valoarea tichetelor de masă cu 10 lei/ tichet/ post prestat, iar cu data de 1 august se vor crește și cele două sporuri care sunt corelate cu salariul minim brut aflat în plată, și anume sporul de pericol și sporul de condiții speciale de suprafață” a spus Darius Câmpean, preșesintele Sindicatului Muntele.

Practic, salariile minerilor, dar și ale celorlalți angajați ai companiei vor cunoaște o creștere mare, luând în considerare că până acum, dată fiind și situația economică a societății pe care oamenii erau angajați în trecut, CEH, nici măcar nu s-a putut vorbit, de astfel de creșteri.

„Măririle de venituri în acest context începând din luna august, vor fi undele destul de consistente, și ele nu fac altceva decât să vină în întâmpinarea acestei măriri a salariului minim. De asemenea vreau să vă spun că salariul cel mai mic care va fi pe noua grilă de salarizare în CEVJ  va fi de peste 3900 de lei, ceea ce arată o sumă mult mai mare decât minimul pe economie. Fac această precizare pentru că au fost multe păreri în spațiul public că minerii lucrează pe salariul minim pe economie. Nu este așa, așa cum v-am spus, măririle sunt unele consistente” a mai adăugat Darius Câmpean.

La ora actuală, Complexul Energetic Valea Jiului, societate pe care funcționează cele 4 exploatări miniere, Lonea, Livezeni, Vulcan, Lupeni, dar și Termocentrala Paroșeni are puțin peste 2000 de angajați. La aceștia se vor adăuga cei 325 de oameni care vor fi angajați anul acesta, și care vor intra direct pe salariile mărite.

Deși venitul angajaților CEVJ e consistent, din păcate producția de cărbune a ajuns la cele mai mici cifre din istoria mineritului. Cărbunele extras de la cele 4 mine ale Văii Jiului nu asigură nici măcar funcționarea ritmică a Termocentralei Paroșeni.

Guvernul Ciolacu, dacă ar fi un guvern responsabil, ar trebui să mărească substanțial și veniturile și celorlalte categorii salariale, care chiar trudesc din greu pentru bunăstarea României.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii