Garda Cetății Deva a fost prezentă la festivalul medieval MedievArtFest de la Sebeș care a avut loc în perioada 29 iunie – 1 iulie 2018.
Alături de cavaleri din Garda de Mureș, Stegarii de Mureș, Lăncierii de Ardud, paznicii Cetății Deva au defilat pe străzile Sebeșului, au participat la parada oficială dar și la arborarea celor 100 de steaguri cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri. Toată suflarea cavalerească a rostit și o Rugăciune pentru Eroii Țării.
Străjerii Cetății Deva au pregătit un demonstrativ de tir cu arcul, să afle cum se mânuiește o spadă și să asculte povestea monumentului istoric, simbol al municipiului Deva.mDomnițele Cetății, îmbrăcate în ținutele vremurilor demult apuse au dansat pentru cei prezenți la festival, care au simțit pentru câteva momente că fac parte din istoria fortăreței medievale.
Cavalerii și domnițele din Garda Cetății vor participa în perioada 6-8 iulie 2018 la Festivalul Medieval al Cetății Oradea și în zilele de 20, 21 și 22 iulie 2018 la Festivalul Medieval de la Ardud, unde vor duce cu ei legendele fortăreței ridicată în secolul al XIII-lea, care domină orașul Deva și care reprezintă principalul punct de atracție pentru cei care ajung pe meleagurile noastre.