Cenaclul „Boema” a organizat  la „Făgădăul Românesc” o după-amiază de suflet. „Cenaclul din...

Cenaclul „Boema” a organizat  la „Făgădăul Românesc” o după-amiază de suflet. „Cenaclul din Ceruri. Unde sunt cei ce nu mai sunt?” (V)

Timp de citire: 10 minute

Continuăm azi prezentarea evenimentului ce a avut loc la Restaurantul „Făgădăul Românesc” din Petroșani, acolo unde membrii Cenaclului „Boema” și-au reamintit și i-au evocat pe cei ce nu mai sunt azi printre noi.

„In Memoriam” Ionel Zmău

După Nicu Țigăntele, amfitrionul Marian Boboc a deschis discuția despre petrileanul Ionel Zmău. Trecerea a fost lină, precum a fost și trecerea în lumea de dincolo a acestui profesor talentat și iubitor de literatură, poezie în mod special, dar și de limba franceză, Asociația „Les Amis de la France” Petrila, cea mai cunoscută asociație francofonă din județ, fiind fără doar și poate creația sa. Un „boem” pe care actualii „boemi” nu aveau cum să-l uite.

„Prima mea la Ionel Zmău, acasă, am făcut-o împreună cu Adrian Cerchez, aici în sală – Adrian a întârziat puțin la cenaclul de azi, să nu creadă că n-am văzut, însă pe de altă parte apreciem efortul pe care l-a făcut să fie aici. Într-una din zile, nu știu cum ne-am nimerit față în față cu Ionel Zmău din Petrila. Care ne-a zis: Haideți la mine acasă! Băi, dar e târziu, i-am spus noi. Mădălina era mică – Ionel a avut o singură fată, pe Mădălina, o fată foarte deșteaptă, ca, de altfel toate fetele de poet, că și eu am fată.., Ion Hirghiduș la fel și Robert Humel, că se aplică și la pictori, până la urmă. În fine, ajungem la Ionel acasă, în Cartierul 8 Martie, dacă nu mă înșel. Cum intrai în apartament era o bucătărie în dreapta, sufrageria și încă o cameră, dacă bine mai țin minte. Intrăm prin sufragerie, unde era Mariana, soția lui Ionel, cu Mădălina, spre camera lui Ionel, la care el îi spunea camera de captivitate. Ajungem toți trei acolo și, la un moment dat, Ionel dă drumul la picup și începe să sune muzica tare, cred că sonorul era la maxim. Adi, care locuia în spatele primăriei din Petroșani, a sesizat că e foarte tare. Nici noi nu ne permitem chestia asta… dar voi aici?!, țin minte că a spus Adrian. Ionel a răspuns sec: Nu, nu e nicio problemă, pe mine nevastă-mea mă iubește! Îmi spune Ionuț. Dintr-o dată se aude bum-bum la ușă! Bă, Zmău, așa îl alinta când era nervoasă Mariana, și în cazul de față avea și dreptate 200%, ținând cont că era vreo 10-12 noaptea, iar fata era mică, sunteți nebuni? Dă muzica mai încet!. Ionel chiar avea dreptate, Mariana îl iubea, dar sunt momente când dragostea soției se manifestă altfel decât credem sau ne așteptăm noi, poeții. Acela a fost un astfel de moment, cum și la tine la atelier, Robert, a fost un altul… O să facem altă dată un cenaclu cu dragostele nevestelor”, încheie episodul vesel Marian.

Întâmplare cu Mădălina, fata lui Ionel Zmău. Sau totul e bine când se încheie cu bine

Imediat a intrat în „scenă” din nou profesorul Humel, cu un episod tragic despre Ionel, cu o întâmplare care se putea sfârși foarte rău, dar care în cele din urmă s-a încheiat cu bine.

„Am să vă povestesc o dată tot de Ionel Zmău, după ce i-am scăpat fata într-o prăpastie cu zăpadă și a venit acasă toată julită”… a apucat să spună Robert Humel. „Povestește acum, nu altă dată… una specială pentru Ionel!”, i-a cerut Marian Boboc și o parte din cei din sală.

„Eram profesor la Petrila, iar la primele generații de copii de-acolo am avut-o ca dascăl și pe fata lui Ionel Zmău. Care, de altfel, m-a și întâmpinat într-un mod foarte haios și îmi aduc aminte și acum că eu lucrasem o foarte scurtă perioadă cu Ionel la ziarul Zori Noi. În acele timpuri cât am lucrat la ziar împreună, obișnuiam să-l duc pe Ionel cu mașina acasă. Când m-a văzut la școală, Mădălina Zmău mi-a spus: Ah, da, știu, tu ești șoferul lui tati! A aflat apoi că, de fapt, îi eram profesorul de desen. La ceva timp, ne-am dus cu niște copii cuminți în Parâng, unde mergeam să ne bucurăm de câteva pete de zăpadă rămase de peste iarnă. Ne-am simțit bine, la fel, ne-am dat pe-acolo cu pungi pe zăpadă… o zi frumoasă, în care nu s-a întâmplat nimic rău. La întoarcere, Mădălina a alunecat pe o fâșie de zăpadă, cu adidașii pe care-i avea, și s-a dat peste cap ca o păpușă de cârpă, căzând în prăpastie. Am crezut pe moment că am pierdut-o! Am sărit și eu după ea și spre norocul ei, fata s-a oprit în niște jnepeni. Eu, din cauza greutății, nu m-am mai oprit mult și bine… Și la finalul coborârii am urcat cumva înapoi… În fine, a fost o aventură care nu s-a soldat cu foarte multe pagube, ca să zic așa, doar că Mădălina, din cauza zgârieturilor de la zăpadă a avut o reacție interesantă, s-a inhibat și n-a vrut să le arate părinților ce s-a întâmplat. Dar a doua zi a văzut taică-său zgârieturile. Și a venit la școală și ca un părinte grijuliu mi-a zis: Robert, trebuie să stăm de vorbă. Sigur că trebuie să stăm de vorbă, am aprobat eu. Fii atent, în urma a ceea ce s-a întâmplat, trebuie să discutăm, dar dacă dai o vodcă, ne înțelegem! (Râsete puternice! – n.a). Asta așa și era, că ce mai era de făcut? Fata și-a revenit, totul s-a terminat bine… Însă emoțiile din partea mea au fost foarte mari!”, a povestit Robert Humel.

Despre legătura dintre Ionel Zmău și Dan Ioan Bălan

După care, profesorul de desen a continuat: „Și îmi aduc aminte – și cu asta chiar închei – de Dan Bălan și Zmău. Nu știu dacă e adevărat că între ei era o relație din asta de naș-fin… E adevărat?”, a întrebat profesorul. Nu, i s-a răspuns. Atunci nu știu ce să zic, dar Dan așa s-a purtat față de Ionel ca și cu o rudă mai apropiată.

„Spiritual… o legătură spirituală”, a completat Elisabeta Bogățan, cea care, normal, îl știa ca și soție cel mai bine pe Ioan Dan Bălan.

„Îmi aduc aminte că Ionel pleca la Facultatea din Sibiu”, a continuat Robert Humel, după ce mai multe comentarii legate de relația de rudenie de care vorbea au început în sală și pe care nu le putem relata deoarece se vorbea la grămadă. „Probabil era cel mai lung drum din lume pentru Ionel, deoarece pornea din Petrila și ajungea la Petroșani, unde făcea o haltă, după care… nu mai ajungea la Sibiu! Îmi aduc aminte că, la un moment dat, avea o agendă cu bani în ea primiți de la Dan Bălan. Îi dăduse Dan banii aceea ca să meargă la Sibiu să își dea nu știu ce examene. Eu am stat cu Ionel puțină vreme atunci, că mergeam spre școală. M-am întors după destul timp de la școală și Ionel era unde l-am lăsat. Banii sigur că nu-i mai avea în agendă. Și i-am zis: Ionele, parcă te duceai la Sibiu să… Am rezolvat telefonic, mi-a spus rapid. (Din nou râsete puternice! – n.r.). Azi, într-adevăr, se pot da examene și online… atunci nu se putea”, a încheiat cu umor sec, Robert Humel. „A fost un vizionar!”, a adăugat, râzând, Marian Boboc.

Marian Boboc despre ghinionul lui Ionel Zmău”: scriitorul Dumitru Dem Ionașcu i-a plagiat primul volum de versuri!

Tot Marian Boboc, cu seriozitate de data aceasta a completat, în memoria celui care a fost Ionel Zmău: „Eu am și scris, Ionel Zmău, nu a fost doar un personaj boem, a fost și un poet foarte bun, din punctul meu de vedere! Eu l-am cunoscut dinainte de 1989, numai că a fost și un poet ghinionist! În ce sens? El i-a dat volumul său de versuri, care era și dactilografiat – el avea la vremea aceea și mașină de scris, într-o perioadă de pe vremea lui Ceaușescu în care calculatorul nu exista, o altă poveste cu acea mașină de scris, pe care i-a confiscat-o miliția, securitatea… nu i-a mai dat-o înapoi (o paranteză la paranteză, nu mai spun acum, doar am reamintit) – lui Dumitru Dem Ionașcu, celebrul scriitor din Valea Jiului, asupra căruia acum nu insistăm și vom face poate, cândva, o ședință specială, cred că ar merita, zic eu. La un moment dat, îl întreb: Ce faci, Ionele, îți apare volumul? Da, i l-am dat lui Ionașcu!, mi-a zis foarte încrezător. Eu, între timp, mă împrietenisem cu Ionașcu. Mergeam la el acasă. Asta deja era imediat după 1990. Apăreau pe-atunci tot felul de reviste, iar din Petroșani, Ionașcu avea cele mai multe cărți publicate, deși profesorul Rădulescu din Lupeni era de departe cel mai titrat scriitor la vremea aceea. Eu când mergeam la Ionașcu acasă, vedeam acolo și ceva poezii publicate prin reviste de acesta. Țin minte și acum că îi spuneam, era un tip mare: Maestre, dar de când scrii poezii? Eu îi vedeam poeziile lui Zmău, acolo, că le țineam minte, deoarece Ionel nu scrisese multe poezii până atunci, iar când ne întâlneam îi plăcea să le recite pe cele scrise, cu stilul său caracteristic, frumos, moldovenesc. Și țin minte că mi-a zis la un moment dat: Lasă tu asta! Și apoi, când am mai mers la el, nu mi-a mai arătat revistele! Numai că el când mergea la baie, eu știam unde le ține ascunse de mine și imediat mă uitam să văd cea mai scris poetul Ionașcu. Și, mea culpa, le luam… le furam, de fapt. Într-una dintre reviste se făcea referire la un poem din Astra, o revistă care apărea la Brașov. Și îl chem pe Zmău și îi zic: Fii atent, Ionașcu ți-a publicat cartea! Asta e cartea ta, Ionele! Dar cu numele lui Ionașcu! A părut că nu realizează ce-i spun. Apoi, i-am mai zis o dată, în glumă: Ionele, trebuie să dai de băut! De ce?, m-a întrebat, mult mai atent. Păi, ți-a apărut cartea! Dar el: Vai! Numai că e o mică problemă, a apărut cu alt nume!, i-am zis.

Întâmplarea de mai înainte a făcut că m-am dus la Brașov, unde am dat de Aurel I. Brumaru, iar el, foarte amabil și ospitalier, m-a invitat la el acasă. „Efendi, ce face?”, așa îi spunea el lui Ionașcu. Acum eu nu știam ce relație e între ei și doream să încerc să nu-i atrag atenția. Și, la un moment dat, a rupt ziarul respectiv din colecția Astra, asta după ce, totuși, m-am încumetat să-i spun ale cui sunt poeziile de fapt! Și mi-a zis: Dar nu e o problemă asta, că și eu am rămas fără 5.000 lei, bani de frigider, pe care i-am dau lui Efendi că a zis că îmi face el, și nici în zi de azi nu i-am mai văzut! (Râsete puternice din nou! – .n.r.)„ Măcar lui i-a luat banii, dar nu l-a plagiat! Sau nu a fost descoperit”, a încheiat vesel Marian Boboc. Nu înainte de a mai spune, cu oarece amar de data aceasta, și cu voce stinsă: „Da, acesta a fost ghinionul lui Ionel Zmău…”. Completat imediat de Elisabeta Bogățan: „Da, țin minte că i-a dat și bani ca să-i publice poeziile!”. „Da, 5.000 de lei!”, a confirmat Marian Boboc.

Totuși, Marian a dorit să continue povestea: „I-am spus să meargă să-i spună în față lui Ionașcu, acasă la el, că a aflat de versurile sale, adevărul până la urmă. Țin minte că m-am dus cu el, apare Ionașcu, deschizând ușa. Era un tip mare, cum îl știți, cu burta lui imensă. Și cu pipa lui. Maestre, am venit să îmi dai banii!, i-a zis Ionel. Dialogul lor a fost în continuare următorul: Ce bani, bă? Banii pe carte! Ce carte, mă? Păi, am înțeles că ați publicat-o! Eu, mă? Du-te mă de-aici! Eu care eram lângă ei, am zis și eu, sau mai degrabă am apucat să spun: Păi, maestre, cartea aia… Băi, tu taci!, mi-a spus. Cred că ne-ar fi flecit pe amândoi la acel moment, dacă aluneca pe noi! În fine, cum se termină povestea unui plagiat: Ionașcu ne-a trântit ușa în nas și l-am auzit: Fir-ați ai naibii să fiți de bețivi! (cele mai prelungi râsete de până atunci în sală! – n.a). Nu că n-am fi fost abstinenți..

Alt plagiat: caricaturile lui Robert Humel!

După ce „boemii” s-au potolit din râs, referitor la Dem Ionașcu, Robert Humel a menționat următoarele: „Avea curajul să facă niște lucruri extraordinare. De exemplu, mie îmi ceruse niște caricaturi ca să le pună în publicațiile lui de pe la Mehedinți, de pe unde era, Detectivul parcă și Universul Familiei. În prima fază plătea, după aceea n-a mai plătit și când a văzut că nu-i mai trimit caricaturi, decupa din ziarul Tineretul Liber din Capitală, unde publicam atunci caricaturi, nu știu ce le făcea că apoi apăreau în Detectivul. Așa ceva…”.

„Da,  numai puțin, în cartea Madona de lut n-au fost numai poeziile lui Zmău, s-au descoperit și alți poeți pe-acolo! E ceva fabulos! De fapt, cartea aia a fost o antologie colectivă semnată de Ionașcu! Vedeți, eu am vrut să-l trec aici, azi, pe listă și pe Dumitru Dem Ionașcu. După care am zis că nu are rost. Dar, uite că l-am evocat și pe el…”, aproape a țipat Marian Boboc, în sală fiind deja vuiete de râs și discuții, toată lumea dorind să spună, deodată, câte ceva de Dem Ionașcu.

(Va urma)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii