Echipele de juniori ale secției de fotbal de la CSM Deva participă la 13 competiții la nivel național sau județean.
În ultima săptămână, tinerii fotbaliști deveni au reușit noi rezultate foarte bune, chiar dacă în Interligă, unde participă patru grupe de la CSM Deva, cu jucători sub 10 ani, s-a intrat în vacanță.
Astfel, evoluții foarte bune au avut și grupele de până la 13 ani, care evoluează în campionatele județene de juniori, unde rezultatele nu se contabilizează. Mai exact, echipa sub 10 ani de la CSM Deva, care evoluează în campionatul județean U11, a avut prestații remarcabile în jocurile din seria 2, atât în deplasarea de la Retezatul Hațeg, cât și cu CSC Sântămăria Orlea, în cadrul etapei desfășurate la Orăștie. Tot la Orăștie, unde s-a desfășurat întreaga etapă, au avut evoluții remarcabile, alte două formații de juniori de la CSM Deva, fiind vorba despre grupa 2 de la U11, în seria 1, în jocul cu Viitorul Șoimuș, precum și cei de la U12, în confruntarea cu concitadina Primavera. De asemenea, la U13 cei de la CSM Deva au evoluat excelent în jocul de acasă cu Viitorul Șoimuș. Totodată, trebuie subliniată prestația remarcabilă a grupei 1 de la U11, care a participat la un puternic turneu la Cluj, informează pagina de Facebook a clubului devean. De asemenea, un spectacol agreabil a fost oferit și la amicalul „în familie” dintre echipele U8 și U9 (grupa 2) de la CSM Deva.
Și la grupele mai mari, unde, deja, se contabilizează rezultatele, tinerii fotbaliști de la CSM Deva merg bine. Cronologic vorbind, primii au jucat cei de la U19, care au câștigat, cu 3-0, deplasarea de la CSC Sântămăria Orlea, prin hat-trick-ul lui Dan Boldor, în prima etapă din retur, iar în urma acestei victorii din meciul desfășurat la General Berthelot CSM Deva va începe 2023 de pe primul loc din campionatul județean al acestei categorii de vârstă. Apoi au evoluat juniorii de la CSM Deva care joacă în Liga Elitelor U16, în play-out-ul seriei 4. Devenii, jucând pe teren propriu, au câștigat, cu 6-1, jocul cu Banatul Timișoara, prin golurile marcate de Alexandru Vișan (2), Alexandru Ciobanu, Richardo Dodoi, Alexandru Dodoi și Denis Lăcătuș, și sunt pe poziția secundă în serie. În Liga 4 seniori, unde evoluează, practic, tot echipa de U19, CSM Deva, deși a condus cu 2-0, prin reușitele lui Dario Penzeș și Dan Boldor, a pierdut jocul de acasă cu Șoimul Băița, care luptă pentru intrarea în play-off, cu 3-2, înfrângerea datorându-se lipsei de experiență, unei greșeli individuale și unui penalty ușor acordat. Cu toate acestea, CSM 2 Deva, așa cum este numită echipa din Liga 4, este pe locul al șaselea în clasament, mult mai bine ca în anii precedenți. În fine, în seria 12 din Liga Elitelor U15, cei de la CSM Deva au obținut o importantă victorie acasă, cu 2-1, prin „dubla” lui Alexandru Vișan, în fața liderului CSC Ghiroda. În urma acestui succes, devenii au egalat la puncte trupa din Timiș, și rămân pe locul secund, diferențierea fiind făcută de golaveraj.
Mai jos vă prezentăm programul din această săptămână al grupelor de fotbal juniori de la CSM Deva din această săptămână, cu mențiunea că și grupele de la U13 în jos, pe lângă cele din Interligă, au intrat în pauza competițională:
Joi, 24 noiembrie: 15.00 – Cupa României U19, faza județeană: Corvinul Hunedoara – CSM DEVA
Sâmbătă, 26 noiembrie: 10.00 – Liga Elitelor U16, play-out seria 4: LPS Satu Mare – CSM DEVA
11:00 – Liga 4 seniori: Inter Petrila – CSM 2 DEVA (U19)
Duminică, 27 noiembrie: 12.00 – Liga Elitelor U15, seria 12: UTA Arad – CSM DEVA