Centrul de aport voluntar din Vulcan este finalizat și aproape de deschidere. Proiectul face parte dintr-un program național de înființare a centrelor de colectare destinate deșeurilor care nu pot fi ridicate prin sistemul clasic „door-to-door”.
Centrul de la Vulcan este amplasat pe malul stâng al Jiului de Vest, în apropierea podului de fier de la Paroșeni, pe o suprafață de aproape 50.000 de metri pătrați. Construcția, platoul și împrejmuirea sunt deja finalizate, iar lucrările de calibrare metrologică a cântarului, care poate susține până la 50 de tone, au fost deja efectuate de specialiști autorizați.
„Practic, el poate fi funcțional și la acest moment, încă așteptăm normele de reglementare care ne vor spune cum să funcționeze aceste CAV-uri. În primul rând, va trebui și acolo să alocăm personal, ori noi astăzi nu ne permitem și chiar încercăm să închidem lucrurile, dar această investiție europeană trebuie să meargă mai departe, pentru că toate aceste deșeuri voluminoase pe care oamenii le depun la punctele gospodărești, sperăm ca ei, în mod voluntar, să meargă să le depună acolo, pentru că vor fi primite gratuit de administrația locală. Ne gândim și ar fi foarte bine să-l predăm cuiva care să se ocupe de acest centru de aport voluntar, dar, bineînțeles, vor fi costuri suplimentare”, a spus primarul din Vulcan, Cristian Merișanu.
Odată dat în funcțiune, centrul va permite colectarea deșeurilor reciclabile și biodeșeurilor care nu pot fi preluate prin sistemul obișnuit, contribuind la un mediu mai curat și la un comportament mai responsabil față de resurse. Centrul de la Vulcan este primul din Valea Jiului care se pregătește efectiv să devină operațional, un exemplu de investiție europeană concretă pentru comunitate.









