Câți bani toacă anual dom’ Petrică pentru a trage husa pe fântâna...

Câți bani toacă anual dom’ Petrică pentru a trage husa pe fântâna muzicală

Timp de citire: 3 minute

În ultimii trei ani de zile, luxul de a trage o husă pe fântâna muzicală din buricul Devei ne arde serios la buzunare. Nu mai puțin de 303.200 de lei plus TVA a plătit administrația publică locală unei firme din Râmnicu Vâlcea pentru conservarea pe timp de iarnă a artezienei. Culmea e că, pe măsură ce fântâna înaintează în vârstă, serviciile de reparare și întreținere sunt… din ce în ce mai ieftine. Citiți și vă minunați!

An de an, înaintea sezonului rece, fântâna muzicală din Deva intră în hibernare. În pași simpli, asta înseamnă scoatere din funcțiune, conservare și montare prelată. În cifre absolute, schema aceasta ne-a ars și încă ne arde rău de tot la buzunare.

Fântâna arteziană muzicală a fost pusă în funcțiune în vara anului 2012, ca parte a proiectului de 2,5 milioane de euro în cadrul căruia s-a reamenajat zona Piața Victoria din Deva. Nu avem informații ca, pentru iarna 2012 – 2013, fântâna să fie beneficiat de intervenții plătite de conservare pentru iarnă. Mai exact, nu am identificat o achiziție publică în cadrul căreia administrația locală să fi contractat servicii de acest gen. Dar le-a contractat cu vârf și îndesat în anii următori, după cum puteți afla în rândurile de mai jos.

La data de 31.10.2013, prin Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva, administrația locală a încheiat un contract de 130.000 de lei plus TVA cu Hiwaters SRL Râmnicu Vâlcea, obiectul fiind conservarea pentru sezonul rece a artezienei muzicale.

Anul trecut, în 2 decembrie 2014, noul contract semnat de reprezentanții SPIGM Deva cu Hiwaters SRL s-a ridicat la suma 117.700 de lei plus TVA, obiectul acestuia fiind similar cu cel al contractului din 2013: conservarea pe timp de iarnă a artezienei  cu clopoței.

În fine, anul de grație 2015 a adus, în 6 noiembrie, un nou contract cu cei de la Hiwaters SRL. De data aceasta, scoaterea din funcțiune, conservarea și tragerea prezervativului peste notele muzicale a însemnat “doar” 55.550 de lei plus TVA.

Cu tot cu TVA, luxul de a trage, trei ani la rând, o prelată peste fântâna muzicală s-a repercutat în bugetul administrației publice locale la nivelul sumei de 375.968 de lei.

Sunt câteva aspecte demne de remarcat. Conservarea pentru iarnă presupune ca niște băieți de la Vâlcea să debarce la Deva, să sufle în cele 200 de pompe și duze pentru a se asigura că sunt în bună stare, iar mai apoi să treacă instalația pe “OFF”. Și, finalmente, înainte de a scrie cifrele anterioare pe câte o factură, să tragă prelata peste notele muzicale până la primăvară. Teoretic, cu cât instalația e mai nouă, cu atât intervențiile necesare sunt mai puține, iar factura mai mică. La Deva însă, a fost invers: suflatul în duze și pompe a fost tot mai ieftin de la un an la altul. Mai precis, așa cum am arătat, dacă treaba aceasta ne-a costat 130.000 de lei plus TVA în 2013, costurile au scăzut la “numai“ 55.500 de lei în 2015.

Lesne de dedus că treaba aceasta, cu suflatul în duze și pompe, nu o poate face orice ageamiu. De aceea, specializată fiind în domeniu, Hiwaters SRL scrie factură după factură, taxând astfel administrația locală pentru luxul de a avea o fântână arteziană muzicală în buricul târgului. Ne credeți însă că, pentru a nu mai cheltui sume de acest gen an de an, administrația locală își putea pregăti, în rândul serviciilor subordonate, o echipă proprie de suflători în duze și pompe (că doar nu trebuie trei facultăți pentru asta)? Cu propria echipă, administrația putea sufla în duze și pompe în jumătate de țară, iar bugetul local, și așa înghesuit de tot felul de contracte despre care am mai scris, ar fi putut răsufla ceva mai ușor.

Am mai fi gata și să punem pariu că, la cele două firme la care este asociat (Alidistri Pecsca SRL Cristur și Galactica Aproserv SRL Deva), vajnicul liberal Marius Cristian Muzicaș, directorul SPIGM Deva, nu cheamă, an de an, câte o firmă ca să-i sufle-n duze și pompe, ori să tragă o husă. Ci, ca un bun gestionar al banilor săi, are grijă să se descurce cu resurse minime. Cam aici greșește administrația locală: în loc să sufle-n duze cu resurse minime, încurajează tot felul de privați să-i sufle bugetul.

În altă ordine de idei, cum moda huselor scumpe e preferată de administrația deveană, mai sugerăm: o husă scumpă (pentru momentele în care primarul Mărginean nu combate pe blogul personal), o husă și mai scumpă (pentru ornamentele de sărbători nemontate la timp – revedeți recentul scandal pe această temă, aici și aici) și o husă foarte scumpă (menită să-l protejeze pe primarul Mărginean de contractele direcționate la firma consoartei – revedeți dezvăluirea aici). Vom reveni.
(sursa foto: facebook.com/primaria.deva)

(DOCUMENTE) Câți bani toacă anual dom’ Petrică pentru a trage husa pe fântâna muzicală

Jurnalist cu experiență, activează în media din anii '90. A fondat și conduce publicațiile Hunedoara Plus, Ziarul Văii Jiului, Timiș Plus și agenția de publicitate și relații publice Confort Media.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii