Câţi bani a supt familia deputatului comunal Nistor ca să facă nimic

Câţi bani a supt familia deputatului comunal Nistor ca să facă nimic

Timp de citire: 2 minute

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foşti sau actuali parlamentari (14 actuali deputaţi, 17 foşti deputaţi şi un senator).

„Dintre aceştia, în cazul a trei foşti deputaţi şi a unui senator, Agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din noul Cod Penal al României, ca urmare a angajării de către aceştia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare”, se arată în comunicatul remis miercuri, 14 octombrie 2015, publicaţiei noastre.

Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de 1.062.798 Lei (aprox. 240.000 Euro). Reprezentanţii agenţiei susţin că ANI va depune toate diligenţele necesare în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

În perioada 2011 – 2015, Agenţia Naţională de Integritate a constatat alte 22 de cazuri de membri ai parlamentului care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală şi administrativă:
În ceea ce priveşte conflictele de interese de natură penală, în urma sesizării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi trimiterea acestora în judecată, instanţa a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei şi interzicerea unor drepturi în 17 cazuri (dintre care 9 sentinţe irevocabile). Referitor la conflictele de interese administrative, în 15 cazuri, instanţa a confirmat prin decizii definitive şi irevocabile constatările Agenţiei Naţionale de Integritate.

În lista nominală a celor 32 parlamentari în cazul cărora Agenţia a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală se regăsesc atât Laurenţiu Nistor, deputat PSD de Hunedoara, cât şi Gheorghe Firczak, ales din partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România.

Laurenţiu Nistor, în calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008-2012, două contracte civile prin care şi-a angajat fiica şi ginerele în funcţia de expert în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractelor civile încheiate, fiica sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 34.171 lei, iar ginerele acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 45.771 lei.

Pentru ce anume au încasat cei doi experţi parlamentari (total întâmplător,chiar fiica şi ginerele deputatului comunal) suma de 79.942 de lei? Greu de spus. În mandatul 2008 – 2012, doar 4 propuneri legislative semnate şi de Nistor (la comun cu zeci de parlamentari) au devenit legi. În cei patru ani de mandat la care facem referire, prin cabinetul parlamentar s-au formulat doar 10 interpelări, şi alea cam agramate. Pentru ce a plătit Statul Român atâta amar de bănet? Simplu: pentru nimic.

Un alt individ a cărui activitate nu justifică veniturile şi drepturile nesimţite de care beneficiază este Gheorghe Firczak. Deputat ales, după cum spuneam, din partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România. Firczak a încheiat un contract individual de muncă prin care şi-a angajat fiul în funcţia de consilier în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractului individual de muncă încheiat, fiul acestuia a obţinut venituri salariale în cuantum total de 62.580 Lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii