Interul stânga Carmen Cartaş, al cărui contract cu CSM Cetate Deva a expirat la finele acestui sezon, și-a găsit echipă. Handbalista de 30 de ani va semna un contract cu Corona Brașov, formație care a ocupat locul trei în ierarhia Ligii Naționale, în sezonul recent încheiat. Cartaș este a doua jucătoare care și-a găsit echipă după despărțirea de CSM Cetate Deva, după ce extrema dreaptă Ana Maria Simion s-a înțeles cu HCM Râmnicu Vâlcea. În acest moment, doar 5 jucătoare se mai află sub contract cu echipa deveană: Mihaela Ani-Senocico, Carola Stângu, Viorica Suba, Cristina Malac și Simina Oroșan. Momentan, viitorul formației de sub cetate este încă incert.
Loredana JUGLEA