Şedinţa Consiliului Local al municipiului Petroşani a avut pe ordinea de zi 12 proiecte de hotărâre, plus alte două suplimentare, dintre acestea din urmă unul, iniţiat de consilierul Viorel Pascu, fiind respins de votul consilierilor, doar cei şase consilieri PSD votându-l. Dintre cele 12 proiecte iniţiale, primul, legat de o rectificare de buget, a fost retras de preşedintele de şedinţă, Florin Mârza, pe simplul motiv că a fost aprobat deja într-o şedinţă de îndată anterioară. Celelalte 12 proiecte rămase, din totalul de 14, au fost aprobate în unanimitate, nefiind făcută nicio intervenţie sau vreun amendament.
Două proiecte legate de două categorii speciale
Pentru că trei proiecte au fost dezbătute în presă încă dinainte de a fi votate şi de a deveni astfel hotărâri de consiliu local, vom face acum referire la alte două proiecte de interes general.
Astfel, la punctul trei de pe ordinea de zi a fost aprobat proiectul care a vizat acordarea sumei de 19.500 lei de la bugetul local pentru sărbătorirea persoanelor de vârsta a treia de ziua lor, în 1 octombrie. Aşa cum ne-am obişnui în ultimii ani, Primăria municipiului Petroşani va organiza la Sala de Marmură, în prima zi de octombrie, un eveniment în cadrul căruia vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 şi 60 de ani de căsnicie, ca un „gest simbolic al aprecierii acestor oameni faţă de aportul şi munca depusă de ei pentru comunitatea locală”.
Din câte am înţeles, vor fi premiate cu câte 500 lei aproximativ 20 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie şi cu 700 lei alte 10 cupluri care au împlinit 60 de ani de căsnicie (ceea ce este o performanţă în ziua de azi, să recunoaştem!).
Ziua Mondială a Educatorului din octombrie va fi cinstită şi ea cu 6.500 lei de la bugetul local. Cu ocazia acestei zile, 14 profesori, învăţători, educatori şi cadre care au lucrat în sistemul public de învăţământ şi care anul acesta şi-au încetat activitatea vor fi premiate simbolic cu câte o distincţie din partea primăriei şi consiliului local, precum şi cu suma de 300 lei.
Din nou discuţie despre situaţia Gării CFR Petroşani – este sau nu este prioritar acest subiect?
Rubrica „diverse” a fost de data aceasta mai interesantă deoarece s-a discutat un subiect cât se poate de interesant: situaţia dezastruoasă a gării din Petroşani. Poate că la acest aspect a contribuit şi ZVJ săptămâna asta, cu materialul legat de ceferişti şi de clădirea istorică a gării, deschizând astfel „cutia Pandorei” printr-un subiect „demodat şi care nu face plăcere şi pe care ar trebui să-l uităm repede şi să ne axăm spre altele mult mai importante şi la zi”, cum l-a catalogat consilierul Claudiu Cornea, care de data aceasta a cam dat-o cu stângul în dreptul… Păi, cum să fie gara noastră, poartă de intrare în municipiu pentru mii de oameni lunar – poate zeci de mii, un simplu subiect „răsuflat”? Din contră, ar trebui să fie mai actual ca altădată, dacă se doreşte ca Petroşaniul să ajungă o localitate cu turism dezvoltat. N-au fost de acord cu consilierul penelist, fost pedelist, nici măcar ex-pedeliştii Florin Mârza şi, mai ales, Valeriu Butulescu, care l-au sancţionat imediat verbal, dând sare şi piper şedinţei, chiar dacă doar abia pe la „diverse”.
După ce primarul Iacob-Ridzi a dat asigurări că va încerca din nou să insiste la conducerea CFR pentru ca administraţia publică locală să se ocupe „măcar de reabilitarea peroanelor, dacă CFR-ul nu e în stare”, răspunsul final l-a dat oarecum tot consilierul Pascu, care a susţinut că în urma memoriilor făcute de el la Regionala CFT Timişoara – de unde n-a primit niciun răspuns, şi la minister, răspunsul primit de la ministerul de resort a fost, citiţi şi vă cruciţi stimaţi cititori: „gara din Petroşani nu-i cuprinsă în niciun fel de axă de finanţare în intervalul 2014-2020”!. „Tot ce mi s-a putut spune e faptul că undeva prin septembrie vor schimba dalele de la staţia de la Lunca Jiului… nu suntem prioritari pentru CFR… din păcate nu suntem prioritari în Valea Jiului cam la nimic. De la Deva am reuşit să primesc răspuns că vor veni în control de la Sanepid pentru toaletele publice din gară, poate aşa mai mişcă câte ceva măcar la astea, după control”. Şi după amenzi am zice, că ce-i pe-acolo e demn de un SF cu lighioane şi creaturi de tot felul, cu masca de gaze pe feţele actorilor, fireşte.
Corneliu BRAN