Campanie / Învinge dependenţa de tutun! Recâştigă-ţi sănătatea!

Campanie / Învinge dependenţa de tutun! Recâştigă-ţi sănătatea!

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

În perioada 15 – 30 noiembrie 2015, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara organizează, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, campania IEC „Învinge dependenţa de tutun! Recâştigă-ţi sănătatea!”.

Astfel, în data de 20 noiembrie 2015, la ora 12:00, se celebrează Ziua Naţională fără Tutun, la sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, unde se vor face determinări ale concentraţiei de monoxid de carbon în aerul expirat, măsurarea vârstei reale a plămânului, la persoanele interesate, cu aparatură digitalizată şi sterilizată aferentă determinărilor.

Ziua Naţională fără Tutun, marcată în fiecare an în a 3-a zi de joi a lunii noiembrie, oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul „fumat pasiv” – alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.

Campania are ca obiective informarea şi conştientizarea populaţiei asupra  riscurilor asociate consumului de tutun; creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat; protecţia faţă de  expunerea la fumul de tutun.

Conform statisticilor, evoluţia cazurilor noi de cancer bronho-pulmonar în judeţul Hunedoara este crescătoare, de la 259 de cazuri în 2012, la 267 în 2013 şi 280 în 2014.

Mihaela PETROŞAN

 

În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85 la sută dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată, studiile au arătat că 89 la sută dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat.

Sonia LIBERESCU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii