A fost Bursa Locurilor de Muncă, vineri, la Deva. Peste 1000 de tineri au participat la eveniment. Toți au putut vedea, pe lângă oferta de locuri de muncă, și un planor, logistica de intervenție a structurilor M.A.I. sau armatei, dar și roboții tinerilor din Valea Jiului.
103 angajatori cu o ofertă de peste 600 de locuri de muncă au fost, vineri, la Deva, pentru a se întâlni față în față cu forța de muncă tânără din județul Hunedoara. Interesul crescut al acestora a fost și pentru că angajatorii pot beneficia de o serie de facilități fiscale dacă recrutează tineri în companii.
Structurile Ministerului Afacerilor de Interne dar armata au avut standuri speciale în care și-au prezentat logistica, dar și oferta educațională de la școlile care formează viitorii angajați M.A.I.
„Dorim să ne întregim echipa de lucru cu cadre tinere, cu tineri entuziaști care vor să muncească în slujba comunității, motiv pentru care și ai mei colegi se află prezenți la acest eveniment organizat de AJOFM Hunedoara. Noi avem o ofertă de lucru destul de amplă, atât prin școlarizare în cadrul școlilor de agenți de la Cluj Napoca sau Câmpina, cât și prin școlarizare în cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București. Condițiile de admitere la aceste instituții de învățământ ale M.A.I sunt cele afișate pe site-ul IPJ Huneodara, și chiar le recomandăm tuturor tinerilor să consulte acest site, să vadă dacă se încadrează, și dacă își doresc o carieră în poliție. Astăzi au putut obține toate informațiile de la colegii mei atât din cadrul structurii de Resurse Umane, cât și de la cei care lucrează efectiv în stradă, vorbim despre polițiști rutieri, polițiști de Ordine Publică, criminaliști sau polițiști ai serviciului pentru acțiuni speciale” a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
Bursa de la Deva a fost destinată în special tinerilor, iar la eveniment au venit chiar și cei vulnerabili, din centrele din județ. Bursa a fost organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.
„Este de datoria noastră să îi informăm pe elevii noștri cu privire la oportunitățile pe care le oferă mediul economic și, totodată, de ce nu, să le oferim și consiliere și orientare școlară și profesională. Iată că aceste evenimente organizate în parteneriat cu AJOFM Hunedoara vin în sprijinul elevilor, și mă bucur că astăzi a participat un număr foarte mare de unități de învățământ liceal din tot județul, foarte mulți elevi, care au avut ocazia să interacționeze cu reprezentanții mediului economic și cu toți cei prezenți aici. I-am încurajat pe elevi să pună întrebări, să fie informați și să aleagă în cunoștință de cauză”, a spus inspectorul general al IȘJ Hunedoara.
Pentru a îi atrage pe tineri la bursa, organizatorii au adus printre angajatori și participanți chiar și un planor. Tinerii au putut astfel afla că la Aerodromul de la Săulești se organizează cursuri gratuite destinate lor.
„Am venit astăzi cu un planor, pentru că a fost mai ușor de adus. Noi promovăm aviația sportivă și totodată suntem o școală de zbor, iar pentru tinerii între 16 și 23 de ani cursurile sunt subvenționate. Cursuri de zbor pentru planor, avion ultra ușor și parașutism. Toți cei care au venit lângă planor au fost entuziasmați, curioși și cu foarte multe întrebări la ei” a spus Adrian Țineghe, reprezentant Aerodrom Săulești.
Și tinerii talentați la robotică din Valea Jiului, au fost prezenți și chiar au făcut demonstrații cu roboții, aceștia devenind rapid vedetele evenimentului.
„Mulțumim AJOFM și IȘJ Huneodara pentru invitație, a fost o experiență extraordinară pentru copii, pentru că odată ne-am făcut cunoscuți, apoi am interacționat cu elevi, cu persoane și cel mai important pentru ei, cu foarte multe firme din toate domeniile, iar asta pentru elevii noștri a fost un lucru nemaipomenit. Odată să se facă cunoscuți și apoi să vorbească nu numai despre roboți, cât și despre antreprenoriat, modul de a face afaceri, de a obține autorizări”, a spus Daniela Ciontescu, profesor coordonator AlphaBit.
„Aceasta este cumva și misiunea noastră principală, să împărtășim robotica cu toată lumea. Cânt vedem copii interesați de jucărioara asta a noastră, ne bucurăm și mai mult. Companii de asemenea care se uită la noi rămân mirați, cum niște copii de liceu pot să facă un robot. Suntem mândri că suntem aici”, a spus Bogdan, membru al echipei AlphaBit.
Mare parte din cei 1114 tineri care au venit la eveniment au participat pentru prima data la o bursa a locurilor de muncă, iar la plecare au rămas cu impresii bune.
„Sunt nehotărâtă deocamdată cu ce vreau să fac mai departe, dar mi-ar plăcea, cred, o carieră în M.A.I. Mă bate gândul să aleg poliția pentru modul în care ești văzut de ceilalți îmbrăcând uniforma”, a spus o tânără participantă la bursă.
„Este interesant aici, înainte nu mă tenta asta cu poliția, dar după ziua de azi mi-am schimbat impresia. Pare interesantă o carieră în uniformă de polițist, pentru că impui cumva respect și ești văzut ca un exemplu de încredere de toți oamenii. Am vorbit cu cei la IPJ și chiar m-au motivat foarte mult să învăt, să iau notă bună la bacalaureat și să trag tare, să ajung polițist”, a spus un alt licean.
„Am interacționat cu mai mulți angajatori, dar momentan aștept să văd mai multe oportunități. E prima oară când particip la o bursă și chiar îmi place. Ar trebui organizate mai des astfel de evenimente”, a concluzionat Rareș.
„I-am simțit foarte interesați pe tineri astăzi, au pus întrebări. Sperăm să-și găsească fiecare un loc. Noi punem foarte mult accent pe resursa umană, pentru că știm cât de importantă este pentru orice companie, astăzi am venit cu posturi pentru lăcătuși, electricieni, ingineri constructori, ingineri mecanici, dar căutăm și barmani, ospătari, cameriste. Avem o plajă destul de diversă de locuri de muncă”, a spus unul dintre angajatorii prezenți.
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero , prezentă la bursă a purtat discuții atât cu cei care au prezentat oferta locurilor de muncă cât și cu tinerii participanți.
Evenimentul organizat de AJOFM Hunedoara a avut ca scop principal facilitarea accesului absolvenților la locurile de muncă disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici.
„M-am gândit că ar fi mult mai interesant dacă ne unim forțele mai multe instituții și putem să aducem atât cele ale statului, armată, jandarmi, poliție, pompieri cât și pe cei de la aerodrom. Avem 72 de angajatori care au venit, cu un numar de 624 de locuri de muncă vacante. Avem chiar și un atelier de consiliere, și asta pentru că mulți dintre tineri au participat pentru prima dată la un astfel de eveniment, iar oamenii noștri le-au explicat ce trebuie să facă. Cum să întocmească un CV și toate etapele ce trebuie parcurse pentru a ocupa un loc de muncă. A fost o zi foarte plină, cred că a prins foarte bine, iar asta se vede în numărul mare de participanți”, a declarat Georgeta Tomuța, director executiv AJOFM Hunedoara.
În total, au participat 1114 tineri, 72 de angajatori din cei 120 contactați de AJOFM au participat la bursă, cu un total de 624 de locuri de muncă vacante. În urma întâlnirii cererii cu oferta, au fost selectați 389 de tineri, 103 s-au angajat pe loc, 3 dintre aceștia fiind persoane cu dizabilități, ceea ce înseamnă că scopul evenimentului a fost atins.