Primarul Bradului, Florin Cazacu, a reușit să mai schimbe la față un pic orașul pe care-l păstorește. Este mândru și de această nouă realizare, mai ales că militează pentru un oraș reanimat, păstrând farmecul imobilelor istorice.
În acest an, 2015, s-a reușit derularea proiectului de reparație a clădirii Bibliotecii „Gheorghe Pârvu” Brad. Clădirea a fost într-o stare avansată de degradare, din cauza lipsei lucrărilor de renovare, chiar dacă imobilul a servit ca poștă, dispensar etc. Finanțarea lucrărilor a fost asigurată de Consiliul Local Brad din bugetul local. Primarul Cazacu mizează pe proiectele de renovare a imobilelor istorice de patrimoniu: „după finalizarea lucrărilor de reparație capitală la sala de cinematograf, care se vor relua în curând, ansamblul de clădiri de patrimoniu de pe strada Independenței, respectiv Muzeul Aurului, Casa de Cultură, Biblioteca Gheorghe Pârvu și Cinematograful Zarand vor contura zona culturală a comunității brădene”.
Povestea bibliotecii
Biblioteca a fost înfiinţată în anul 1951, cu un fond de carte de 1.500 de volume, ca biblioteca raională. După desfiinţarea raioanelor a devenit bibliotecă orăşenească. Până în 1974 a funcţionat într-un local unde dispunea de două săli de împrumut, două săli de lectură, două depozite şi un birou. Clădirea în care funcţiona biblioteca nu mai corespundea cerinţelor şi a fost mutată în fosta casă a profesorului de muzică Gheorghe Pârvu, unde funcţionează şi în prezent.
În semn de omagiu pentru cel care a construit acest edificiu, cu valoare de patrimoniu, din anul 1995 biblioteca, devenită între timp municipală, poartă numele fostului proprietar Gheorghe Pârvu. Aceasta este considerată ca o reparaţie morală, post-mortem, deoarece autorităţile comuniste l-au scos din propria casă, fiind obligat să trăiască până la sfârşitul zilelor într-o cămăruţă de serviciu din curtea casei sale.
În noul local, biblioteca dispune de două săli de împrumut cărţi (pentru adulţi şi copii), două săli de lectură, şase săli ce reprezintă depozite de carte unde cititorii îşi pot alege volumul dorit (lucrări de referinţă, beletristică, non beletristică) şi periodice. Biblioteca dispune în prezent de peste 50 000 de volume și biblionet, fiind solicitată de mulți cititori.