Avram Iancu a înotat în Bega

Avram Iancu a înotat în Bega

Timp de citire: un minut

Avram Iancu a înotat 12 ore în Canalul Bega fără întrerupere, din care 8 ore a înotat numai în amonte, împotriva unui curent deloc prietenos.

 

„Efortul a fost unul la care nu m-am așteptat. Așadar, am realizat un antrenament prețios, care va conta în economia generală a pregătirii. Mă simt bine. Însă, marele câștig al zilei a fost zâmbetul copiilor, satisfacția unora dintre ei că au primit răspuns la făcutul lor cu mâna. Oameni care doar au auzit de fapte de poveste, dar care n-au avut posibilitatea să vadă cu ochii lor. Unii au stat cu orele pe mal și priveau înmărmuriți. Am văzut uimire în ochii multora și multă admirație. S-a strigat foarte mult de pe margine întru încurajarea mea. O fetiță de zece ani a compus chiar și o poezie acolo pe mal, inspirată de ceea ce a văzut. Cât timp actul creativ al copiilor a fost activat, mă declar mai mult decât fericit”, a scris sportivul pe contul său de Facebook.

Avram Iancu crede că înotul său a condimentat viața comunității din Timișoara, căreia dorește să aducă mulțumiri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii