Avram Iancu a înotat împotriva curentului pe Dunăre 18 ore și 20...

Avram Iancu a înotat împotriva curentului pe Dunăre 18 ore și 20 de minute, continuu și fără costum de neopren

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

După 18 ore și 20 de minute, Avram Iancu și-a terminat cursa împotriva curentului pe Dunăre spre amonte la Barajul Porțile de Fier II.

 

El a fost însoțit de doi observatori internaționali omologați (din România și din Serbia), care au înregistrat oficial toți parametri sesiunii de înot de peste 18 ore și care au vegheat atent și permanent ca toate regulile să nu fie încălcate în tot acest timp.

A fost o premieră mondială și acum se așteaptă omologarea rezultatului în „Guinness Book”, un rezultat de senzație care are în prim-plan un reprezentant al României și, spre bucuria noastră, al Văii Jiului și Hunedoarei.

Această performanță vine și pe fondul unor zile de toamnă frumoase, cu temperaturi destul de bune în sud-vestul țării, acolo unde a înotat Avram, cu toate că noaptea diferența de temperatură față de cea de zi este mare, apa Dunării răcindu-se și apropiindu-se de temperatura apei din Canalul Mânecii, fapt resimțit de sportiv. Care, după cursă, a recunoscut că a avut parte de cea mai grea noapte de când se știe, curentul Dunării și temperatura apei fiind două elemente greu de suportat, dar peste care acesta a trecut ca un accelerat printr-o haltă.

Iată că atunci când vrea Dumnezeu și nu când vrea omul, lucrurile ies bine. Avram a vrut să stabilească în vară un record mondial de înot continuu pe Balaton, în Ungaria. Din cauza vremii, cu furtună și valuri, nu s-a putut! N-a fost să fie, divinitatea nepermițând atunci. În schimb, i-a permis în toamnă, tot pe Dunăre, și pentru asta o parte din amarul nereușitei de la Balaton, din cauze ce nu au ținut de înotătorul petroșenean, a fost șters.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii