Semnarea, de către ministrul de Finanţe, a documentului prin care peste nouăzeci de milioane de lei, reprezentând ajutor de stat, şi-au luat zborul spre CEH a fost salutată şi de liderii sindicali ai energeticienilor din Paroşeni şi Mintia.
Mihai Lorincz leagă
evenimentul de recenta sa vizită la Bucureşti, la Ministerul Energiei, făcută împreună cu omologul său devean. Aşa după cum au solicitat şi ei în întrevederea avută cu ministrul Andrei Gerea, suma este destinată strict activităţii energetice. „Este bine, a menţionat Mihai Lorincz, că prevederea a fost făcută în mod expres. Divizia Energetică a complexului este în situaţia de a nu mai putea funcţiona, iar în felul acesta s-a stopat orice intenţie de a le da banilor altă destinaţie!”.
Pe de altă parte,
liderul sindical energeticienilor de la Paroşeni sesizează un fapt grav, o nouă lucrătură a mai marilor de la „Muntele”. Bebe Nica şi compania pun la cale negocierea unui nou contract colectiv de muncă la negocierea căruia – deja cred că ştiţi ce urmează – energeticienii să nu fie chemaţi. Darămite să fie consultaţi în vreo privinţă sau alta. Considerând asta ca fiind curată bătaie de joc, sindicatele din Divizia Energetică a CEH au cerut ca, până la separarea activităţii de producere a energiei electrice de cea de minerit, să fie prelungit actualul contract colectiv de muncă. Liderii sindicali energeticieni au informaţii cum că, în CCM-ul pritocit în cavernele „Muntelui”, energeticienii vor rămâne fără spor de fidelitate, tichete de masă, transport etc.
„Or, asta, a fost de părere Mihai Lorinz, ar însemna că noi am pierde de două ori aceste sporuri pe care le avem de ani de zile!”.
Gheorghe OLTEANU