Campionul mondial la box profesionist, Mihai Leu, fiul său, Marco Leu, Lucian Davidescu (directorul organizatoric al competiției) și primarul municipiului Deva au fost prezenți la conferința de presă în care s-au prezentat aspecte despre organizarea primei etape din Campionatului Național de Super Rally 2020.
36 de piloți
La finalul acestei acțiuni, pilotul hunedorean a vorbit despre eveniment.
După foarte mulți ani, automobilism de mare clasă la Deva. De ce a decis să readucă competițiile cu multă andrenalină lângă Cetate a explicat chiar campionul.
„E simplu, pentru că până acum, cred, nu s-a interesat nimeni despre organizarea acestor competiții. Pentru mine e o mare bucurie să putem organiza o competiție, aici la Deva, este un sentiment deosebit să poți concura acasă.
Noi, organizatorii, aici la Deva, am limitat participarea la un număr de 36 de piloți, deși numărul celor care au dorit să se înscrie este mult mai mare. Am decis să limităm participarea la acest număr deoarece numai în astfel de condițiile se poate organiza o competiție automobilistică în bune condiții pe această etapă. Vor fi nume cunoscute din sportul automobilistic și va fi, sperăm, un spectacol gustat de iubitorii și fanii sportului cu motor”, a spus Mihai Leu.
Detalii
Leu a oferit și detalii despre etapă: „Practic, competitorii vor participa în prima parte a întrecerilor la calificările etapei care sunt programate să se desfășoare în cursul dimineții de 22 august între orele 9:00 și 13:00. După care, 12 dintre sportivi se vor califica în finala care se va desfășura pe același traseu de la ora 16. Vor evolua câte trei sportivi în fiecare serie, pentru a evita eventualele incidente și pentru ca aceste întreceri să fie mai palpitante.
Traseul măsoară circa 4,8 km, stabilit în centru municipiului, cu startul oficial de lângă Centrul Cultural Drăgan Muntean, prin oraș, dar cu șicane pe care le vom monta artificial, pe traseu special pentru a reduce viteza concurenților”.
Ținând cont de actualele și alte posibile restricții, spectatorii vor avea posibilitatea să urmărească întrecerea de pe traseu. „Noi, organizatorii, prin intermediul federației(FRAK) ținem legătura cu Ministerul Sănătății și acum se discută toate condițiile care trebuie respectate și pe care noi le vom respecta cu strictețe. Oricum noi mai avem și alte etape grele la Mangalia, Tg. Mureș și la Craiova”.
Emoții
„Am foarte multe emoții deoarece vreau să iasă totul bine. E dificil deoarece este o presiune mai mare pe mine, decât la o altă etapă, dar sunt obișnuit, fac față presiunii”.
Va fi o primă etapă din campionat foarte importantă, mai ales că vin aici la Deva, mașini foarte puternice. Referitor la participarea sa la această etapă în calitate de organizator, dar și cea de pilot, Mihai Leu a răspuns: „Așa e, particip în dublă calitate, dar ca pilot vreau să câștig. Lucru foarte greu, dacă ținem cont de participanți și de mașinile cu care ei vin. O să încerc să vin cât mai în față, în clasamentul de etapă”.
Aceeași mașină
Întrebat dacă mașina cu care concurează la viteză în coastă e aceeași cu care va alerga și la competiția de la Deva, Mihai Leu a declarat: „Da, e aceeași mașină pe care ați mai văzut-o, cea de culoare roșie”.
Cu siguranță, vor fi o serie de invitați care au confirmat până acum prezența. Camelia Potec, președintele FR Natație, și fosta gimnastă Simona Amânar vor fi la Deva. Și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv, Mihai Covaliu, a promis că va fi aici, în funcție de disponibilitatea sa.