Baza Antena găzduiește un nou campionat național. Arcași de la 20 de cluburi din țară se vor întrece la acest final de săptămână la baza „Anena” din Aninoasa.
De joi va începe antrenamentul oficial, apoi se va continua cu întrecerea propriu zisă.
Sunt așteptați peste 100 de arcași de la cele mai bune cluburi din țară. În urma acestui campionat național vor fi selectați cei ce vor pleca la campionatul mondial.
Cei mai buni arcași din țară vin, încă de joi, la Aninoasa.
„Campionatul se va desfășura pe parcursul a 4 zile, duminică fiind organizată festivitatea de premiere. Noi ne-am propus ca și obiectiv câștigarea a patru medalii de aur”, a spus Gigi Pușcă, antrenorul arcașilor din Aninoasa.
Pentru arcașii mai mici miza este una extrem de importantă, având în vedere faptul că în luna august va avea loc Campionatul Mondial din Polonia. Cu siguranță, arcașii din Aninoasa sunt printre favoriții acestei întreceri.