Un articol publicat ieri, cel în care arătam că magistrații hunedoreni au reacționat dur la batjocura Apa Serv Valea Jiului SA de a face varză cartiere întregi de la un capăt la altul al Văii, distrugând și (uneori) readucând la o îndoielnică „stare inițială” drumuri, spații verzi și zone de acces pietonal, nu a rămas fără ecou.
Încă de la primele ore ale dimineții ne-a fost sesizată o situație similară, tot în Petroșani, pe strada Cărbunelui din cartierul Colonie, în imediata vecinătate a bazei aparținând municipalității.
În decembrie, bravi muncitori mânați de gândul la vinul și sarmalele de sărbători au decupat strada Cărbunelui, precum combinele stratul de huilă. Și, de îndată ce au ajuns pe cealaltă parte a străzii (am vrut să scriem pe celălalt trotuar, dar am corectat de îndată, întrucât în zonă nu există trotuare), nu s-au mai uitat prea bine în urmă. Lucrarea a avut un scop nobil, potrivit cititorului care ne-a sesizat situația, fiind menită să extindă rețeaua de gaz metan.
Aici intră în scenă vigilentul nostru cititor, căruia îi mulțumim pentru responsabilitatea civică, de la care aflăm că:
„Au tras conducta de gaz, au nenorocit drumul și au astupat cu pământ și pietre”
Întrucât ne aflăm în situația unei noi și flagrante încălcări a legislației în vigoare, prin „distrugerea sau deteriorarea drumurilor, aleilor, sistemelor de drenaj, instalațiilor tehnice și inginerești din spațiile verzi”, faptă profund reprobabilă sancționată de Legea 24/2007, republicată, solicităm oficial Poliției Locale Petroșani să constate, să sancționeze și să mediatizeze contravenția și societatea comercială care se face vinovată. Spre bun avertisment către orice ciopârțitor de drumuri care ar mai vrea să facă vreodată așa ceva pe raza municipiului Petroșani.
O amendă de 10.000 de lei pare un început bun, o minimă recompensă pentru cetățenii care-și rup mașinile în zonă. Una intens străbătută chiar și de utilitarele administrației locale, o bază a municipalității fiind, după cum spuneam, amenajată în zonă. Am păstrat deja loc în ediția de miercuri a ziarului pentru a publica, în facsimil, procesul verbal de constatare și sancționare contravențională.