Vineri, 07 iunie 2019, la sediul din Deva al Filialei Locale a USR, a avut loc Adunarea Generală a membrilor, care a avut pe Ordinea de zi alegerea organismelor care vor conduce filiala în baza unui mandat cu o durată de 2 ani.
În urma voturilor membrilor prezenți, noua conducere are următoarea componență:
Președinte: Adrian Moldovan
Vicepreședinți: Florin Cînda
Paul Dan Coste
Birou Local: Adrian David
Daniel Oancea
Eduard Vandras
Ioan Mirăuță
Comisia de Arbitraj: Adrian Baciu
Ioan Laszlo
Răzvan Roșca
Cenzor : Liliana Bardan
Adrian Moldovan, președinte USR Deva: “Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată. E o onoare și, în același timp, o mare responsabilitate. Procentul bun obținut la Deva în alegerile europarlamentare ne obligă să continuăm pe aceeași linie, aceea de a face politică strict în folosul cetățeanului. Vom continua să milităm pentru dezvoltarea orașului, pentru transparență și onestitate în relația cu cetățeanul. Ne așteaptă un an greu, dar ne vom prezenta la alegerile locale de anul viitor cu o echipă puternică, tânără și foarte capabilă, al cărei unic scop va fi acela de a contribui la creșterea calității vieții în orașul nostru, la dezvoltarea acestuia și, implicit, la întoarcerea celor plecați pe alte meleaguri.
Totodată, adresez un îndemn cetățenilor Devei, care simt că nu mai pot sta deoparte, să ni se alăture, să devină membri USR și să muncim împreună pentru Deva. Și noi provenim dintre cetățeni, nu avem nevoie de politică, dar am simțit că politica locală are nevoie de noi. Haideți alături de noi !”