Agenda culturală HerStory a fost lansată

Agenda culturală HerStory a fost lansată

Timp de citire: 2 minute

Marți, 24 noiembrie 2015, elevii a cinci licee timișorene (Colegiul Tehnic„ I.C.Brătianu”, Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”) au fost invitați să participe la lansarea agendei culturale de gen HerStory. Agenda reprezintă produsul final al proiectului Asociației SPICC, „Think outside the box!”- Tineri împotriva stereotipurilor de gen, care s-a dorit un îndemn adresat tinerilor, de a gândi critic, dincolo sau în completarea consensului tradiţional, asupra unei istorii eliptice şi exclusiviste, care, ignorând contribuţiile femeilor, adică a mai bine de jumătate din omenire, la facerea ei, nu poate avea pretenţia la mai mult de jumătate de adevăr.

Agenda culturală HerStory, elaborată de echipa SPICC și la care au colaborat 6 eleve, Ștefania Borși, Ana Maria Burdușa, Diana Cărășel, Aura Chelu, Raluca Vlad și Raluca Scarlat, prezintă 365 de microbiografii ale unor personalități feminine naționale și internaționale, care și-au adus aportul la dezvoltarea umanității și care se pot constitui în modele de urmat pentru tânăra generație. Așa cum se precizează în prefața agendei, „HerStory extinde consensul istoric tradițional, ce prezintă istoria ca o întreprindere dominată intelectual de către bărbați. Femeile au fost, sunt și vor fi parte a istoriei noastre și o istorie cu adevărat echilibrată și inclusivă recunoaște importanța dintotdeauna a femeilor pentru societate.

HerStory informează asupra rolului femeilor în istoria umanității, prezentându-le contribuțiile la dezvoltarea societății prin știință, afaceri, literatură, sport, politică și civism sau artă.

Parafrazând-o pe Myra Pollack Sadker, care spunea că <<de fiecare dată când o fată deschide un manual și citește despre o istorie din care lipsesc femeile, se simte fără de valoare>>, ne dorim ca <<de fiecare dată când o fată deschide o agendă HerStory și citește despre femei minunate și plusvaloarea pe care au adus-o acestea societății, să se simtă puternică, determinată și pe deplin încrezătoare în sine>>.

HerStory onorează, recunoaște și celebrează realizările feminine ca sursă de inspirație și tărie pentru noi toți”.

Prin intermediul agendei, am dorit să re-dăm femeile unei istorii din care nu au lipsit niciodată! Și să provocăm viitorul! – transmite echipa SPICC.

Proiectul Asociației SPICC, „Think outside the box!”- Tineri împotriva stereotipurilor de gen este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara și realizat în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, publicația online Timișoara Express, Institutul pentru Dezvoltarea Tinerilor și Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

Agenda culturală HerStory – galerie foto

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii