Vineri, 8 aprilie, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, a susţinut o conferinţă de presă la Petroşani.
Despre transportul local
Conferinţa de presă a fost deschisă de o veste bună: rezolvarea problemei transportului pe ruta Petroşani – Petrila. Cum despre această chestiune s-a scris până acum rezervoare… întregi, nu îi mai facem iar istoricul. Important e că Adrian David a rezolvat această problemă, iar cei implicaţi în scandal vor învăţa din greşeli.
Straja va avea canalizarea gata în 2017
Canalizarea rămâne o problemă în cea mai populară staţiune montană din judeţul Hunedoara şi din Valea Jiului: Staţiunea Straja-Lupeni din Munţii Vâlcan. De aceea, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, Apa Serv şi Primăria municipiului Lupeni vor să rezolve şi această mare problemă. Din câte ne-a spus preşedintele CJH în conferinţa de presă şi din ce ştiam de la ultima şedinţă de consiliu judeţean, lucrurile merg bine, iar din 2017 ar trebui ca această canalizare să existe, intrându-se astfel în normalitate şi la acest capitol al turismului lupenean.
„Pe ordinea de zi a şedinţei consiliului judeţean am aprobat o documentaţie tehnico-economică privind canalizarea de apă uzată în staţiunea Straja. Există un angajament ferm al consiliului judeţean în a se implica în dezvoltarea turistică a Văii Jiului. Această investiţie este iniţiată şi sprijinită de consiliul judeţean împreună cu operatorul regional Apa Serv şi Primăria municipiului Lupeni, care, de asemenea, contribuie şi financiar la această investiţie. Consiliul judeţean va contribui la această investiţie cu 2 milioane lei. Ne asumăm construcţia unui tronson din cele trei care vor forma acest canal colector şi ne dorim ca această investiţie să fie finalizată cel târziu în anul 2017. Execuţia lucrărilor va începe, cu siguranţă, încă din acest an. Fără doar şi poate, noi ne-am asumat această investiţie în urma votului consilierilor judeţeni”, a declarat Adrian David.
Finanţările nerambursabile acordate în Valea Jiului către asociaţii şi fundaţii
În continuarea conferinţei de presă, Adrian David a vorbit de finanţările nerambursabile ale consiliului judeţean către asociaţiile şi fundaţiile din Valea Jiului, oficialul fiind mulţumit de faptul că ele au putut fi acordate. Singura nemulţumire în acest sens rămâne faptul că nu s-a putut în continuare sprijini clubul de rugby Ştiinţa Petroşani: „Am sprijinit diferite lăcaşe de cult în Valea Jiului, de la est la vest, în funcţie de uegenţe şi de necesităţi. Cea mai mare sumă a primit-o viitoarea Catedrală Sf. Prooroc Ilie din Petroşani, respectiv 120.000 lei. 29 de locaşe de cult au primit finanţare din partea consiliului judeţean pentru diferite lucrări. Ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost faptul că am reuşit să sprijinim mai multe activităţi sociale, aproape întregul buget a fost absorbit de către asociaţii şi fundaţii din Valea Jiului. Fie că ne referim la Organizaţia Salvaţi Copiii, care prestează activităţi sociale în oraşul Petrila, iar prin această finanţare pot să-şi extindă activitatea, fie că vorbim de asociaţii umanitare – cum e Asociaţiei Sfânta Varvara – care va primi aproximativ 50.000 lei, există un total de 213.000 lei care au plecat sau pleacă de la consiliul judeţean către asociaţii sau fundaţii din Valea Jiului. La fel, vor merge bani către acţiunile tinerilor sau către promovarea programelor culturale din Valea Jiului. Noi am sprijinit Junii Petrileni Petrila, Rapsodia Munţilor Petrila, Fundaţia Culturală Ianza-Art Petroşani sau o altă asociaţie din Lupeni. Pe linie de sport, au primit finanţări Asociaţia Fu Jin din Vulcan – 5.000 lei, asociaţia care se ocupă cu tirul cu arcul din Aninoasa, care-şi desfăşoară activitatea şi în Deva, Clubul Sportiv Universitatea Petroşani – pentru fotbal. Din păcate, nu şi echipa de rugby Ştiinţa Petroşani, pentru că ne aflăm în aceeaşi situaţie ca şi anii trecuţi. Din cauza unor finanţări considerate ilegale de Curtea de Conturi, suntem în imposibilitatea de a sprijini rugby-ul de performanţă din judeţul Hunedoara, ceea ce pe mine mă deranjează foarte mult, nu reuşim să găsim o soluţie legală pentru sprijinirea acestui sport minunat. Finanţări au primit şi Minerul Uricani şi Clubul Sportiv Inter Petrila, câte 10.000 lei a-şi asigura buna funcţionare”.
Cărţi la liber prin parcuri!
Cei de la Biblioteca „Ovid Densusianu” ies şi anul acesta în evidenţă cu un proiect interesant, unic în felul lui şi, sperăm, bine primit de cetăţeni. Felicitări domnului Sebastian Bara şi s-o ţină tot aşa cu astfel de idei, poate că atunci tinerii se vor îndrepta mai mult şi spre literatură, beletristică în general, dar şi alte genuri literare. Preşedintele consiliului judeţean a declarat vineri că va susţine acest proiect. Iată despre ce este vorba: „Este un proiect care va fi implementat iniţial în municipiul Deva, dar noi ne-am dori să-l vedem implementat în tot judeţul. Este vorba despre construcţia şi montarea unor stative de carte în aer liber, mai exact în parcurile din zonele urbane – dacă vorbim de municipii şi oraşe, iar dacă va fi cazul, apoi să ne extindem şi în mediul rural (…). Cred, personal, că asemenea idei sunt binevenite şi ajută la dezvoltarea culturii noastre şi a cultivării bucuriei de a citi. În primul rând, mă gândesc la tineri, dar nu neapărat numai la ei, ci la toată lumea. Cum spuneam, aceste stative pe care vor sta cărţile vor fi amplasate în parcuri, iar accesul la cărţi va fi gratuit. Cărţile vor fi puse la dispoziţie de Biblioteca Ovid Densusianu. În acest sens va exista un regulament, în sensul că cei care vor dori să se bucure de-o carte, o vor putea face în parc. Ba chiar vor putea lua cartea şi acasă, cu condiţia ca aceasta să fie returnată şi în bună stare. Ne bazăm pe bunul simţ, pe buna creştere şi pe spiritul civic al cetăţeanului şi de aceea cred în acest proiect (…).
Presa întreabă. Preşedintele David răspunde
După finalul acestor expuneri, Adrian David a stat la dispoziţia jurnaliştilor prezenţi, aceştia adresându-i mai multe întrebări. Pentru că vizează unele aspecte importante, iată câteva din răspunsurile oferite:
Despre drumul din Parâng: „În 12 aprilie se va finaliza licitaţia pentru proiectarea drumului către Parâng. Suma alocată de consiliul judeţean este de 255.000 lei pentru proiect şi am pretenţia ca proiectarea să se finalizeze la finalul lunii mai, astfel încât, tot atunci, să fie aprobat de către consiliul judeţean iar în iunie să se intre la licitaţia de lucrări, iar din acest an să vedem deja un progres semnificativ la aceste lucrări”.
Despre parcările de la drumul din Parâng: „Soluţia care o va prezenta proiectantul trebuie să ţină cont de realităţile, de nevoile şi provocările zonei. E clar că ceea ce lipseşte în Parâng sunt parcările, mai degrabă decât accesul. Care, către Rusu, de exemplu, este acum în regulă, vorbesc de drumul judeţean. Avem nevoie de parcări acolo, avem nevoie de asigurarea unui flux rezonabil de acces către staţiune. În caietul de sarcini al proiectantului e prevăzut şi acest aspect”.
Despre asociaţia de dezvoltare intercomunitară care se ocupă de câinii fără stăpân: „În ceea ce priveşte activitatea de ecarisaj din Valea Jiului, cred că ADI respectiv îşi desfăşoară activitatea nu chiar la nivel optim, dar, zic eu, mulţumitor. Adică, se văd mai puţini câini pe stradă, iar pericolul faţă de cetăţeni este mai scăzut din acest punct de vedere faţă de anii anteriori. Mai avem probleme în municipiul
Hunedoara şi în unele localităţi rurale din judeţ. Sau, punctual, dacă vreţi şi o chestie de cancan: în Deva primesc în audienţă, periodic, pe cineva care are o problemă cu un anumit câine pe care nu reuşeşte să-l prindă nimeni de atâta vreme”. Ar fi poate oportun să fie oferită o recompensă…
Despre sistemul integrat al deşeurilor şi deponeul ecologic din nordul judeţului: „Suntem în procedură de licitaţie pentru deponeul de la Bârcea Mare. În această lună ne-am angajat în ADI că vom vota, în consiliul judeţean şi consiliile locale, caietele de sarcini pentru cele patru zone, astfel încât să fie scoase la licitaţie. În paralel cu această activitate, consiliul judeţean a întreprins demersuri pentru autorizarea de mediu a staţiei de tratare şi a deponeului de la Bârcea Mare, operaţiune care a început în luna decembrie şi care durează 6 luni. Ne dorim să nu existe nicio sincopă la momentul iulie 2016, atunci când deponeul neconform de la Vulcan îşi va pierde autorizaţia de mediu. Ne dorim să fim pregătiţi şi să putem folosi staţia de la Bârcea. Dacă licitaţia nu va fi gata până la acel moment, vom face procedură de atribuire prin negociere, temporar, până la finalizarea licitaţiei către un operator autorizat”.
Despre viaţa de dinainte de alegerile locale ale unor organizaţii PNL din Vale…
Dacă trei sferturi din conferinţă Adrian David a vorbit despre chestiuni administrative legate de activitatea consiliului judeţean, ultima parte a întâlnirii cu presa locală fost legată de chestiuni politice, liberalul ţinând să facă câteva declaraţii legate de ultimele evenimente şi schimbări din viaţa unor organizaţii locale, dar şi de întrebările puse de jurnaliştii prezenţi: „Aseară (joi, 7 aprilie – n.r.), Comitetul judeţean al PNL Hunedoara a luat act de renunţarea la candidatura pentru funcţia de primar a domnului Adrian Albescu, din cadrul PNL Aninoasa, fiind desemnat candidat în locul dumnealui domnul Viorel Hăbian (…). Din punctul meu de vedere, la Lupeni se impune o cercetare sociologică rapidă. Noi am făcut un sondaj anul trecut, oricum ne-am propus să revenim asupra acestui sondaj deoarece ne interesează foarte mult, ţinând cont că avem o şansă reală de a câştiga alegerile în Lupeni (cu toată „graba”, pare totuşi cam târziu, momentul a cam fost scăpat – n.r.). Astfel, această cercetare sociologică de care vorbesc ne va da posibilitatea să aflăm care sunt şansele candidaţilor noştri la Lupeni şi ne va arăta dacă avem acum candidaţii potriviţi sau dacă lupenenii îşi doresc cu totul alţii (…). Discutând cu domnul Constantin Brânduşe, dumnealui mi-a spus că ce s-a vehiculat în presă nu este cu totul real… Dumnealui mi-a spus că este sub tratament şi că a încurcat dozajul la medicamentele luate.
Deoarece s-a speculat în presă şi în mediul politic că ar fi vorba chiar şi de o tentativă de suicid, cred că se impune la Lupeni o cercetare sociologică. În sondaj vor intra liderii PNL de-acolo şi independenţii, ca să vedem exact cum se situează fiecare şi să ştim cu ce candidaţi ieşim (…). Legat de situaţia de la PNL Vulcan, eu zic că acolo nu sunt probleme deosebite, aşa se întâmplă într-o organizaţie politică, mai ales în an electoral”.
Corneliu BRAN