Acum că purceaua CEH e moartă în coteţul insolvenţei, / Nistore, tată,...

Acum că purceaua CEH e moartă în coteţul insolvenţei, / Nistore, tată, ai uitat de când cu Bebe ai făcut blat?

Timp de citire: 2 minute
Reamintim că unul dintre motivele situaţiei catastrofale în care a ajuns CEH este Contractul Colectiv de Muncă 2014, adânc pritocit de PSD Hunedoara şi Sindicatul „Muntele”, deloc sustenabil, plin de tichete, cadouri, tichete-cadou,  beneficii grase pentru inspectorii şi delegaţii sociali de la Sindicatul „Muntele” ş.a., dar golit de… muncă (introduce­rea „k”-ului de 1, indiferent dacă ai dat sau nu cărbune; doar pentru că te-ai deranjat să faci un şut umflai leafa întreagă).
De altfel, această frăţie bizară (cu iz de cârdăşie) între PSD Hunedoara şi Sindicatul „Muntele”  a ieşit la iveală cu ocazia Conferinţei organizaţiei judeţene a PSD de anul trecut, desfăşurată la Hunedoara, când Laurenţiu Nistor şi Petre Bebe Nica s-au gratulat reciproc; mai era puţin şi se şi mozoleau în public de ce binom perfect au fost ei, în interesul minerilor, bineînţeles.
Pe de altă parte, este drept că cei care i-au dat CEH, în ultimul an, un brânci în insolvenţă sunt arondaţi zonei PNL. Suficient să amintim aici că dl. Jujan Constantin, fostul director general al CEH, a fost ditamai secretarul general al PDL Hunedoara. L-am mai rugat în urmă cu ceva timp public pe dl. Constantin Jujan să ne spună ce l-a recomandat pe Fănel, ştersul director de la Mina Livezeni, ca să ocupe înalta funcţie. Nu am primit nici până în ziua de astăzi mapa profesională a numitului Fănel. Nu de alta, dar să fie informată şi opinia publică de vitejiile lui Fănel din subteranele huilei.
Opinia publică a fost informată şi de implicarea UNPR în insolvenţa CEH. ZVJ a prezentat documentul prin care şi Iulian BEBE Offenberg, omul UNPR în Consiliul de administraţie al CEH, a propus intrarea CEH în insolvenţă.
Una peste alta, cele mai importante partide au partea lor de vină în insolvenţa CEH. Nu înţelegem, însă, poziţia lui Nistor, pe care, nu poate să zică nu, l-am avertizat în repetate rânduri că la CEH e groasă rău. Citind declaraţiile date, în prezenţa lui Zgonea,  de Nistor, în care, în chestiunea CEH, nu apare deloc vina sa, ori a prietenului Nica, întrebăm: Nistore, tată, ai uitat de când cu Bebe ai făcut blat? Noi nu.
Marian BOBOC

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii