A fost rezolvată / Încă o promisiune a deputatului Resemeriţă

A fost rezolvată / Încă o promisiune a deputatului Resemeriţă

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

Aşa cum promitea cu câtva timp în urmă, ca urmare a implicării deputatului Cristian Resmeriţă, problema transportului local în municipiul Lupeni a fost rezolvată, şi nu oricum ci în favoarea cetăţenilor. Începând de joi, 29 octombrie, cetăţenii municipiului Lupeni beneficiază din nou de transport local.

Referitor la aceste demersuri, deputatul  Cristian Resmeriţă ne-a declarat: „Împreună cu angajaţii Primăriei Lupeni am căutat şi am găsit soluţii pentru rezolvarea problemei transportului local în municipiul nostru. În urma demersurilor făcute către Primăria Lupeni, ca urmare a numeroaselor solicitări primite la biroul meu parlamentar din partea cetăţenilor din Lupeni, s-au depus toate eforturile ca această problemă să fie rezolvată, şi nu oricum, ci în favoarea acestora. Astfel, criteriile prevăzute la stabilirea firmei câştigătoare au fost foarte exigente şi au avut în vedere ca aceasta să asigure cele mai bune condiţii pentru cetăţeni, atât din punct de vedere al stării tehnice şi condiţiilor oferite de mijloacele de transport, personal angajat, cât şi al tarifelor practicate. Putem spune astfel că începând de joi, 29 octombrie, cetăţenii municipiului Lupeni beneficiază de transport local în condiţii optime, firma care asigură transportul dispune de mijloace de transport moderne şi practică un tarif redus de la 1,5 lei/ bilet, cât era anterior acestei licitaţii, la 1 leu /bilet, venind astfel în sprijinul cetăţenilor atât din punct de vedere al confortului cât şi al tarifelor practicate”.

Sonia LIBERESCU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii