Primarul a auzit despre situația celor două fete, dintre care una cu handicap de vedere, de la mama acestora. De câteva luni, femeia face demersurile necesare, pentru ca ele să-i fie încredințate, în mod legal, ei, pentru a le crește.
A întreprins acest
demers, spune ea, după ce tatăl copilelor nu s-a achitat întru totul de îndatoririle lui de părinte, iar fetele nu au mai vrut să rămână la el, ci s-au dus la mama lor. Fapte care au ajuns să fie cercetate și de poliție. În atare condiții, Dănuț Buhăescu este de părere că ”primăria încearcă să rezolve amiabil situația, spre binele fetelor care sunt atașate de mama lor”. Totodată, mai crede el, „organele în drept sunt cele în măsură să hotărască deznodământul acestei probleme”.
Chestiune în
care, avertizează Dănuț Buhăescu, „în principal este vorba de protejarea și de stoparea copiilor de orice agresivitate fizică sau verbală”. În ceea ce o privește pe fata cu handicap sever de vedere, primarul este hotărât să întreprindă tot ceea ce ține de instituția pe care o conduce, pentru ca nevăzătoarei să i se găsească loc la una din școlile speciale care funcționează la Arad, Cluj sau Timișoara.