Acasă La zi 8 locații pentru comercializarea mărțișoarelor, la Deva

8 locații pentru comercializarea mărțișoarelor, la Deva

Aproximativ 70 de comercianţi din judeţele Hunedoara, Timiș, Arad și Teleorman au solicitat, până acum, Serviciului Administrare Domeniu Public și Privat Deva amplasamente pentru vânzarea de mărţişoare, flori şi alte produse specifice sărbătorilor de 1 şi 8 Martie.

Primăria a stabilit zonele unde se vor vinde mărțișoare și flori în perioada 22 februarie – 9 martie 2019. Astfel, comercianții își vor putea amplasa standurile cu produse în următoarele locații:

– Bulevardul Decebal, în zonele: “Romarta” (Piaţa Centrală), Galeria de Artă ”Forma”, stația de autobuz “Opera”, la intersecția cu Bulevardul M. Kogălniceanu, Banca Românească;

–Piața Victoriei, în zona florăriilor;

–Bulevardul 22 Decembrie, în zonele: Blocul Turn, Complexul Comercial ”Ulpia Shopping Center”, Spitalul Județean de Urgență, Miorița (vizavi de Hotel ”Deva”);

–Piața Arras, în zona Casei Județene de Pensii;

–Bulevardul Dacia, în zonele: magazinul ”Unicarm” și Loto;

–Strada M. Eminescu, în zonele: intersecția cu strada Scărișoara, în fața BCR și BRD, Supermarketul ”Profi”;

–zona Orizont: în zona magazinului ”Unicarn”;

–Cartierul Micro 15: vizavi de Școala Generală ”Andrei Mureșanu”.

Totodată, în ultima săptămână din luna februarie, centrul istoric Devei se va transforma într-un mini-târg al mărţişorului, dedicat doar produselor handmade şi florilor de sezon.

  • Persoanele fizice sau juridice care doresc să comercializeze, pe domeniul public, produse specifice sărbătorilor de 1 şi 8 Martie mai pot depune cereri până în data de 7 martie 2019, la Serviciul Administrare Domeniu Public și Privat (Piața Unirii, nr. 16, telefon 0254.217.895), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:30. Taxa percepută pentru ocuparea temporară a domeniului public este de 5 lei/mp/zi, potrivit Hotărârii Consiliului Local Deva nr. 475/2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.