În data de 25 august 2015, jandarmii hunedoreni aflaţi în misiune în zona mănăstirii Prislop au constatat şi sancţionat 8 fapte contravenţionale. Faptele sancţionate de jandarmi au constat în desfăşurarea de acte de comerţ sau promovarea de produse în zona publică-stradală din zona mănăstirii Prislop fără a deţine autorizaţie în acest sens. Valoare totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate de jandarmi în cazul faptelor constatate este de 1850 lei.
De la începutul lunii august 2015, până la această data, jandarmii hunedoreni care asigură măsurile de ordine în zona mănăstirii Prislop au constatat şi sancţionat 175 de fapte contravenţionale, fapte ce au constat atât în desfăşurarea de acte de comerţ sau promovarea de produse în zona publică-stradală fără a deţine autorizaţie în acest sens, cât şi în apelarea în mod repetat la mila publicului.
Procentual, în decursul lunii august 2015, sancţiunile aplicate în zona mănăstirii Prislop pentru desfăşurarea de acte de comerţ sau promovarea de produse în zona publică-stradală fără a deţine autorizaţie în acest sens reprezintă 73% din totalul sancţiunilor aplicate de jandarmii hunedoreni aflaţi în misiunea de asigurare, în zona lăcaşului de cult, 27% constând în sancţiuni contravenţionale constatate şi aplicate pentru apelarea în mod repetat la mila publicului.