2015 – anul proiectelor europene la Hunedoara

2015 – anul proiectelor europene la Hunedoara

Timp de citire: 6 minute

Municipalitatea din Hunedoara a reușit să bifeze, la sfârșitul anului 2015, proiecte pe fonduri europene extrem de importante finalizate, care au vizat dezvoltarea zonei și creșterea atractivității turistice.

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică

centru informare turistica hd1Un proiect finalizat, care vizează transformarea orașului de pe Cerna în nucleu de dezvoltare turistică, este cel de creare şi dotare a unui Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică în municipiul Hunedoara. Proiectul a fost finanțat prin Regio – Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul de intervenție 5.3  Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică al Regio – Programul Operaţional Regional (Regio POR). Contractul de finanţare a fost semnat în 27 februarie 2015.

centru informare turistica hd2Principalul obiectiv al investiției este, evident, crearea unui nucleu de informare şi promovare turistică în municipiul Hunedoara, în scopul creşterii numărului turiştilor, respectiv pentru promovarea potenţialului turistic al resurselor turistice naturale şi antropice din zonă. Un proiect care să contribuie la îmbunătăţirea gradului de atractivitate a zonei ca destinaţie turistică şi de afaceri, la dezvoltarea economiei locale şi crearea de noi locuri de muncă.

Pentru realizarea proiectului a fost construită o clădire dedicată, pe o stradă cu circulație intensă, în apropierea obiectivelor de interes turistic. Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din municipiul Hunedoara a fost dotat cu echipamentele necesare pentru realizarea activităţii de promovare turistică, fiind realizat și un site internet.

„Datorat implementării proiectului preconizăm o creştere a numărului turiştilor şi respectiv a gradului de informare a lor cu mai mult de 25 la sută – de la numărul de 82.023 de turişti din anul 2012 la numărul de 102.600 de persoane”, se arată în documentația proiectului.

Dintre produsele turistice promovate ar fi de amintit: vizitarea Grădinii Zoologice, activităţi sportive la Bazinul de înot, excursii la Lacul Cinciş, în Ţara Haţegului, în Parcul Naţional Retezat, în Munţii Țarcu, la Mlaştina de la Peşteana, la Rezervaţia de zimbrii de la Haţeg, precum și excursii cu biciclete pe diferite trasee.

Între obiectivele turistice promovate se află Castelul Corvinilor, Mănăstirea Prislop, Cetatea Devei, Castelul Kendeffy de la Sântămăria Orlea, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Sarmizegetusa Regia – Grădiștea Muncelului, Muzeul de Arheologie – Sarmizegetusa, Cetatea Orăștiei, Festivalul „Opera Nights” și Festivalul Medieval care se organizează anual la Castelul Corvinilor din Hunedoara, dar și Dacfest – Sub semnul lupului.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 10 luni, începând cu data de 27 februarie 2015. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 500 de mii de lei, contribuția municipalității fiind de doar 44.000 de lei.

Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice

Centrul pentru seniorii Hunedoarei a fost finanţat de Uniunea Europeană prin Regio – Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, Domeniul de intervenţie 3.2 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea și echiparea infrastructurii serviciilor sociale”. Contractul de finanţare a fost semnat în 29 ianuarie 2013.

centru varstnici hd2Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile sociale oferite de către municipiul Hunedoara, pentru asigurarea unui acces egal şi mai facil al cetăţenilor la astfel de servicii.

Pentru realizarea proiectului, s-au revalorificat clădirile fostei cazărmi 733 a UM 01933 Hăşdat – municipiul Hunedoara conferindu-le acestora o destinaţie socială, respectiv s-a realizat proiectul de investitii „Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice din municipiul Hunedoara”, cu toate utilităţile (alimentare cu apă, canalizare, gaz, electricitate, termoficare – centrale termice pe gaz), dotările şi echipamentele necesare funcţionarii în siguranţă şi la cele mai înalte standarde de calitate în concordanţă cu destinaţia propusă.

De asemenea, s-a amenajat un pavilion – fosta popotă – ca bucătărie cu anexe şi sală de mese, dotate cu mobilier, mașini de gătit, instalaţii frigorifice, aparatură pentru prepararea şi păstrarea alimentelor. Mai mult, au fost amenajate două pavilioane – foste dormitoare – ca spaţii pentru cazare şi asistenţă, dotate cu mobilier pentru spațiile de cazare, spații administrative, săli de recreere, săli TV – calculatoare, săli pentru asistenți – infirmieri, pentru consiliere. În plus, a fost amenajat un pavilion – fost atelier mecanic –  ca atelier de tâmplărie, atelier mecanic şi atelier de modelaj. Aleile sunt dotate cu bănci de lemn şi mese cu scaune, au fost amenajate zone verzi, cu trandafiri, pomi și gard viu.

În urma implementării acestui proiect, se va asigura cazarea de tip locuinţă, asistenţă şi supraveghere prin asistenţi medicali şi infirmieri, asigurarea consilierii psihologice, asigurarea şi servirea hranei şi activităţi sociale, recreative şi ocupaţionale pentru persoanele vârstnice.

În plus, se asigură o gamă variată de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice aflate în dificultate începând cu acceptarea lor în centru, până la rezolvarea unor probleme specifice cu care acestea se confruntă, inclusiv prin organizarea unor ateliere de lucru pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi a competenţelor profesionale.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 35 de luni, începând cu data de 29 ianuarie 2013. Valoarea totală a proiectului a fost de 3,6 milioane de lei, contribuţia beneficiarului fiind de 111 mii de lei.

Lucrări de apă și canalizare din Peștișu Mare

Din acest proiect, în 2015 a fost realizată prima etapă, respectiv rețeaua de alimentare cu apă, asta deoarece abia în luna octombrie 2015 Primăria Hunedoara a primit aprobarea finanțării de la Uniunea Europeană. În 2016 va fi realizată și canalizarea.

„A doua parte a proiectului va fi realizată de Apa Prod. Lucrarea este primsă în Master Planul pe care dânșii l-au întocmit și cu siguranță că va fi una dintre priorități pentru că interesul operatorului de apă este să aibă cât mai mulți abonați”, a declarat în data de 17 decembrie 2015, în cadrul emisiunii Hunedoara Plus realizată de Cătălin Docea la Hunedoara TV, primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion.

Valoarea totală a proiectului este de 12 milioane de lei. Alimentarea cu apă cuprinde o conductă în lungime de 12.400 de metri, două stații de pompare a apei, 380 de branșamente, 70 de hidranți și 56 de cămine. Canalizarea va cuprinde o conductă de 7.500 de metri, 380 de racorduri, patru stații de pompare a apei uzate, 480 de conducte de refulare și 174 de cămine de vizitare.

Reabilitarea sitului industrial

arion la hdplus1Tot în 17 decembrie 2015, în cadrul emisiunii Hunedoara Plus, primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, declara că situl industrial – reabilitare, ecologizare, pregătire pentru noi activități – este realizat în proporție de 99,9 la sută. În 18 decembrie 2015 era programată să se realizeze ultima lucrare, din punct de vedere al constructorului, societatea hunedoreană Proserv, cea care a finalizat această investiție. „E vorba de refacerea accesului de la podul peste Cerna, pe strada Constantin Bursan. Se toarnă stratul de asfalt și atunci lucrarea este gata sută la sută”, declara, în cadrul emisiunii, Viorel Arion.

În urma realizării acestei importante investiții, Hunedoara va dispune de o ofertă deosebită de afaceri pentru investitorii care doresc să deschidă capacități de producție sau servicii în zonă.

Valoarea totală a proiectului a fost de peste 62 de milioane de lei, lucrările executate şi finalizate integral de Proserv SA şi Recom SID SA ridicându-se la 38.537.700 lei, respectiv 96.603,08 lei. Sumele includ TVA, reprezentând valorile la care contractele au fost licitate şi câştigate de către firmele menţionate.

Intrarea pe patru benzi în municipiul Hunedoara

Un alt proiect deosebit de important este cel al realizării unei intrări pe șosea cu patru benzi în municipiul Hunedoara, dinspre Deva, proiect finalizat, dar la care mai sunt de rezolvat câteva neconformități, imediat ce vremea va permite.

„Avem promisiunea constructorului că va termina lucrarea în timp util. Există câteva neconformități din punct de vedere tehnic, am discutat cu constructorul și am convenit ca în luna martie, când se redeschid stațiile de asfalt, să le remedieze. Proiectele pe fonduri europene au în marea lor majoritate o garanție de cinci ani. Depinde de contractul pe care îl închei cu constructorul.”, a explicat, în cadrul aceleiași emisiuni, primarul Viorel Arion.

Valoarea totală a acestui proiect a fost de 10,6 milioane lei.

Mihaela PETROȘAN

Un alt proiect valoros, de aproape 10 milioane de lei, realizarea Campusului „Emanuil Gojdu” a fost finalizat tot în 2015.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii