1 Iunie cu San Montan și dulciuri la Petrila

1 Iunie cu San Montan și dulciuri la Petrila

Timp de citire: un minut

Se sună adunarea pentru sâmbătă, pe Cheile Tăii, pentru toți copiii petrileni. De ziua lor, administrația s-a gândit să-i scoată în natură, pentru a o descoperi, dar și pentru a încerca experiențe unice. Cei de la San Montan au pregătit activitățile iar primăria dulciurile, pentru ca ziua de 1 iunie să fie cu totul specială.

În estul Văii Jiului, Ziua Copilului va fi cu totul specială, și asta pentru că, anul acesta, sărbătoarea se va organizată în parteneriat cu Asociația San Montan, recunoscută deja pentru activitățile inedite pe care le organizează, preponderent în natură. Copiii petrileni care vor alege să sărbătorească împreună 1 Iunie vor putea face plimbări gratuite cu caii, cu atv-uri, dar vor putea da și frâu liber imaginației prin pictură și desene.

“Avem două lucruri importante de 1 iunie. În primul rând am achiziționat pentru toți copiii care sunt la grădiniță și la școală, până în clasa a XII-a, aproximativ 2200 de pachete cu dulciuri, și pe lângă asta mai avem o activitate cu San Montan, care se va desfășura în Cheile Tăii, unde la fel am alocat bani pentru diplome, premii și dulciuri”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Astfel, toți copiii care vor să descopere natura, să se bucure de plimbări cu caii, să participe la jocuri interactive create în natură și totodată să-și dezvolte spiritul competitiv, sunt așteptați sâmbătă începând cu ora 12 în Cheile Tăii, atât de superbe în această perioada a anului. Acolo vor fi și primarul sau viceprimarul. Care, preț de câteva ore, vor lăsa cravata și costumul și vor intra în lumea fascinantă a copilăriei. De altfel, evenimentul are și un slogan: „Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil, aș da orice pe lume, să redevin copil”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii