Vulcan / Ziua în amiaza mare

Vulcan / Ziua în amiaza mare

Timp de citire: un minut

de Gheorghe OLTEANU
Un caz incredibil care arată că hoții nu se sfiesc să spargă pe lumină, în miez de zi, s-a petrecut, miercuri, la Vulcan, în spatele clădirii fostei cantine-restaurant, în spațiile căreia funcționează, în prezent, mai multe unități comerciale.

Era în jurul

orei 14.00 când unul dintre cei doi bărbați care au trecut pe lângă dubița parcată în zona aceea a luat o piatră și i-a spart unul dintre geamuri. După ce a înhățat rucsacul aflat în mașină, cei doi au dispărut de la fața locului. Din fericire, așa cum ar fi declarat păgubitul, în rucsac ar fi fost doar ceva de îmbrăcat.

La scurt timp,

locul a fost împânzit de polițiști care au demarat o investigație. Nu se știe, însă, care vor fi rezultatele acesteia, din moment ce s-a putut afla numai cum erau îmbrăcați, fiindcă hoții purtau măști faciale. Singurul amănunt mai deosebit oferit de martori a fost acela că, înainte de a săvârși spargerea, cei doi, aflați pe terasa unul local din apropiere, au studiat atent terenul. Pe de altă parte, infracțiunea comisă miercuri arată clar că hoții nu se mai tem de nimeni și de nimic. Dacă ziua în amiaza mare nu se dau înlături de la astfel de fapte, gândiți-vă la ce ar putea să facă la adăpostul întunericului!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii