Se pare că vom trece cu brio și de luna august cu lucrările la noile rețele de canalizare din Vulcan, iar cele de readucere la starea inițială a locurilor ar putea să se întindă până-n toamnă.
Cel puțin asta
mi-a fost dat să înțeleg, luni după amiază, când m-am oprit să văd ce se petrece pe șoseaua din centrul vechi al orașului. Sunt destui nemulțumiți, și nu numai la Vulcan, care acuză că s-a răscolit peste tot și că, în veci, pe unde s-a lucrat nu va arăta la fel ca înainte. Numai că, dacă discuți un pic cu ei și le explici necesitatea schimbării canalizări vechi de decenii, ai destule șanse să te faci înțeles. Mai ales că operațiunea se face cu bani europeni anume primiți pentru această operațiune.
Constructorii se mișcă
repede, așa cum am observat, alaltăieri, la intersecția străzilor Vasile Alecsandri și Nicolae Titulescu. Pe aceasta din urmă accesul autovehiculelor fusese oprit de la școala 4 la „Profi”, fiindcă se săpase pentru montarea unei conducte. Și, cum s-a mai întâmplat în astfel de cazuri, lucrătorii au muncit până mai târziu, pentru ca sectorul de drum să fie redeschis traficului auto. Pe de altă parte, aș vrea să vin cu un exemplu care să exemplifice faptul că, acolo unde totul e gata, terenul arată cum a fost înainte.
E vorba
de porțiunea de trotuar de lângă blocul 3C1 de pe Bulevardul Mihai Viteazul, colț cu parcul din fața poștei. Cum e acum nici nu zici că, acum nici două săptămâni, era ca vai de el. Betonat și cu pavelele fixate la locul lor, chiar mai bine de cum erau puse înainte, nici nu spui că, sub el, au fost montate conducte noi de canalizare racordate la cămine, noi și ele.