Comentariul făcut de primarul Cristian Merișanu la prezentarea ultimului proiect de hotărâre aflat la ordinea de zi a ședinței de îndată din 11 februarie a fost sec: „Școala 5 a dorit să devină independentă, s-a primit aviz nefavorabil și va rămâne pe vechea structură”.
Mai multe
despre acest demers se spune în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre. Din el aflăm, așadar, că, „prin adresa nr.4514/01.10.2020, înregistrată la Primăria municipiului Vulcan sub numărul 31334/02.10.2020”, administrația publică locală solicită” transmiterea Proiectului rețelei școlare de pe raza municipiului Vulcan pentru anul școlar 2021-2022”. Solicitarea, o parte a ei, mă rog, nu a fost agreată la județ. Se vorbește despre asta tot în referat: „Ca urmare a adresei Primăriei municipiului Vulcan nr.31334/20.11.2020 (bănuiesc că e o greșeală, fiindcă adresa a fost trimisă în octombrie – n.a.) către Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara din data de 18.12.2020, s-au analizat propunerile de organizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Vulcan pentru anul școlar 2020-2021 (corect: 2021-2022 – n.a), iar prin adresa nr.5456/18.12.2020 înregistrată la Primăria municipiului Vulcan sub nr.38038/24.12.2020, se comunică că nu se acordă avizul conform propunerii noastre, pentru organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului Vulcan pentru anul școlar 2021-2022”.
Nu se pomenește nimic
despre motivul pentru care Școala Gimnazială nr.5 a dorit să devină independentă, ci numai că noua organizare solicitată, dar refuzată, parțial, de IȘJ Hunedoara, s-a făcut „În conformitate cu prevederile art.61, alin.(2) din Legea Educației Naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ”. Aviz necesar pentru „aprobarea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Vulcan pentru anul școlar 2021-2022 de către Consiliul local”. Prin urmare, structura rețelei școlilor din Vulcan este aceeași ca și în anii trecuți. Școala Gimnazială nr.4 face, pe mai departe, casă bună cu Grădinița cu program PN+PP nr.1, Școala Gimnazială nr.6 e tot singură, iar Școala Gimnazială nr.5 face corp comun, pe mai departe, cu Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu”.