Vulcan / S-a hotărât deschiderea unei linii de credit

Vulcan / S-a hotărât deschiderea unei linii de credit

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 2 minute

O recentă hotărâre a Consiliului  Local Vulcan a fost aspru criticată, pe Face Book, de către un domn consilier după ce ea a fost adoptată. Ciudat mod de a reacționa, mai ales că, la ședința ordinară din 31 martie la care se discutase proiectul de hotărâre, respectivul nu se afla nici în sală și nici online. Fusese absent nemotivat.

 

Proiectul de atunci acum

hotărâre este cel „privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile, în vederea realizării unor obiective de investiții de interes local”. Altfel spus, așa cum apare la articolul 1, se aprobă contractarea unei finanțări rambursabile, un împrumut, cum ar veni, în valoare de maxim 13.185.446,25 de lei pe o perioadă de cel mult doisprezece ani. Cristian Merișanu a explicat necesitatea accesării unei linii de credit prin aceea că, bugetul local fiind limitat, trebuie „să avem sursa de finanțare” pentru realizarea lucrărilor actuale și a celor viitoare”. Tot primarul a precizat că se vor trage bani din linia de credit pentru plățile lucrărilor neeligibile, după care aceștia vor fi puși la loc.

 

În centralizatorul

anexat proiectului de hotărâre apar zece investiții de interes local care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, dar la care Primăria Vulcan trebuie să asigure banii pentru cheltuielile neeligibile. Investițiile sunt cele care se referă la modernizarea ambulatoriului, reabilitarea termică de blocuri, componentele 1-2 ale Liniei Verzi de autobuze electrice, reabilitarea infrastructurii din Colonia de Jos, centrul pentru resurse comunitare, modificarea destinației unor spații publice, înființarea unei creșe, îmbunătățirea infrastructurii TIC a școlilor și modernizarea sistemului de iluminat public. Cheltuielile neeligibile la toate aceste obiective ajung la 13.185.446, 25 de lei.

 

În referatul de aprobare

se menționează că, prin contractarea împrumutului, se asigură „accelerarea dezvoltării locale. Proiectele de investiții prioritare vor fi realizate în avans, iar investiția va aduce beneficii în scurt timp comunității locale”. În plus, se mai spune în document, „Rambursarea capitalului împrumutat în rate egale pe perioada de maturitate va consacra echitatea între generații, respectiv principiul confirm căruia cei care beneficiază de un proiect trebuie să plătească pentru el”. Un alt avantaj ar fi acela că, „Prin utilizarea unei linii de finanțare cu trageri multiple, pot fi realizate reduceri semnificative ale costurilor de finanțare. Astfel, instrumentul financiar propus comportă costuri reduse față de costurile implicate de un credit bancar obișnuit”.

 

Pentru accesarea

liniei de credit și, apoi, pe toată durata serviciului datoriei publice locale trebuie îndeplinite mai multe condiții. De reținut că proiectul de hotărâre nu a trecut ca pe apă. Consilierul local Adrian Hisem, prezent on line la ședință, a cerut explicații legate de gradul de îndatorare al administrației publice locale. După ce-a făcut calcule cu o formulă numai de el știută, dar pe care s-a oferit s-o dea oricui o vrea, veteranul profesor Spiridon Simion a ajuns la concluzia că unitatea administrativă „se încadrează ca risc financiar”. Odată proiectul de hotărâre aprobat, consilierii locali au aflat că s-a găsit și expertul financiar care se va ocupa de tot ce este necesar, în vederea accesării liniei de credit.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii