Vulcan / Rambleiere cu folos

Vulcan / Rambleiere cu folos

Timp de citire: 2 minute

Fără îndoială că, la câte lucrări de investiții au avut loc în Vulcan, au fost și încă sunt destui aceia care se întreabă unde este dus surplusul de deșeuri provenit din lucrările de construcții? Răspunsul l-am mai dat, de-a lungul anilor, în câteva articole, când am făcut cunoscute câteva locuri care au devenit, pur și simplu, de nerecunoscut din cauza modului pompieristic de depozitare.

 

Așa s-a ajuns

ca, odată cu lucrările de pe Bulevardul Mihai Viteazul, terenul situat pe strada Barierei, în preajma podului de fier de la Paroșeni, să fie, pur și simplu, sufocat după ce aici a fost cărate  pământul și piatra care au rezultat în urma săpăturilor. Așa este și acum, dar, este posibil, ca, după ce un investitor a pus ochii pe locul acesta, terenul să fie adus la starea în care era cu zeci de ani în urmă. Lucrările de înlocuire a vechilor rețele de canalizare au generat, și ele, mari cantități de deșeuri de construcții care și-au găsit loc de veci pe strada Nicolae Bălcescu. Aceea care se face la dreapta, spre gară, de la bariera CFR de pe drumul spre Crividia. Chiar nu știu, dar ar fi interesant de știut, dacă bascularea lor în zona aceea s-a făcut sau nu cu acceptul administrației publice locale.

 

O hotărâre de consiliu

local vine, în sfârșit, și face ordine și în această privință. Mai bine mai târziu, decât niciodată, a fost stabilit „un amplasament pentru rambleiere prin utilizarea deșeurilor rezultate din activitățile de construire și/sau desființare”. Odată cu asta s-a intrat în legalitate în privința respectării prevederilor din Ordonanța de urgență nr.82/2021 privind regimul deșeurilor. Ca atare, valea care se deschide mai jos de parcarea stației de îmbarcare a telegondolei a devenit, în mod oficial, loc de depozitate a tot ce rezultă în urma lucrărilor de construcții.

 

Treaba nu este

o noutate. Tone de pământ și de piatră au fost aduse aici când zidul de beton care mărginește platoul amenința să se prăbușească. Partea vestică a lui a fost consolidată, iar în cea estică s-a ales varianta umplerii văii cu tot ce nu mai era necesar pe șantiere. Ba, mai mult, a fost adus și steril. Nu-i rău că, acum, totul este regulă, iar amplasamentul are un temei legal. Rămâne de văzut dacă, după ce se va fi tras linie lucrărilor de canalizare și de introducere a apei potabile, primăria îl va obliga pe beneficiarul investiției să ia și să ducă la telegondolă – pe cheltuiala sa, desigur – mormanele de pământ și de bolovani care se întind până-n spatele gării.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii