Deunăzi, aflându-mă în chioşcul de ziare din Vulcan, cel de lângă „Prelata Verde” al pieţii agroalimentare, singurul punct de difuzare a presei care mai rezistă în centrul şi în vestul Văii Jiului, mai că am rămas fără grai când am auzit prorocirea bărbatului care stătea de vorbă cu nea Nelu Chirculescu.
„O să iei
bani cu sacul!”, l-a asigurat pe chioşcar domnul profesor Simion Spiridon, preşedintele Asociaţiei „Seniorii 2016 – Valea Jiului”. Organizaţie care luptă din răsputeri, prin toate mijloacele constituţionale, pentru ca minerii pensionaţi înainte de 2011 să se alinieze, cu drepturile lor băneşti, ortacilor care şi-au băgat dosarele de pensie după anul amintit. Domnul Simion Spiridon este convins că inegalitatea asta va dispărea după 2 octombrie 2018, când „intră Legea nr. 245, completare la 263, al. 4, care clarifică situaţia celor care au ieşit la pensie înainte de 2011 şi care au douăzeci de ani de cotizare”. „Să sperăm că legea va fi promulgată de preşedintele României, a mai adăugat Spiridon Simion, iar mai apoi Ministerul Muncii să o aplice la partea minieră!”.
Spre surprinderea
celui care-i prevestise c-o să care banii cu sacul, ca-n vremurile îngrozitoarei inflaţii din anii ’40, nea Nelu Chirculescu, fost inginer minier aflat la pensie din 1999, nu a sărit în sus de bucurie. Dimpotrivă, s-a arătat neîncrezător. Nu a schiţat niciun zâmbet nici când profesorul i-a reamintit şi de noua lege care ar urma să intre în vigoare în 2021. Personal aş fi vrut să-i văd reacţia la prevestirea mai marelui pesedeului, aceea cu triplarea pensiilor. În ce priveşte sacul cu bani, tare mă tem că vom ajunge şi la el. E de ajuns să urmăreşti creşterea ratei inflaţiei.