Vulcan / Prețuri cu fentă

Acum câteva zile, o doamnă care mă știe s-a apropiat de mine și mi-a mărturisit ceva. Mi-a zis că, atunci când ajunge la piață, o cuprinde un sentiment pe care nu-l poate defini exact. De la un fel de enervare la început la ceva asemănător groazei, după.

Boala asta

cu prețurile produselor la care prima cifră este scrisă mare, încât să te atragă, iar cele de după virgulă, situate undeva jos, în dreapta, ar putea fi deslușite doar privite printr-o lupă, întâlnită în marketuri, a dat și-n piețari. Iar ei au făcut din asta hobby. Care reușește ca pe astea din urmă să le ascundă cât mai bine. Chestia e că ceea ce-i după virgulă nu sunt zece, cincisprezece, douăzeci, treizeci sau cincizeci de bani. Mai întotdeauna, e vorba de nouăzeci și nouă de bani. Un leu, adică.

Fenta

ține îndeosebi la persoanele vârstnice. A recunoscut domnul care era lângă mine în momentul în care doamna îmi spunea povestea ei. Dumnealui a luat un kilogram de roșii despre care era convins că costă cât arată cifra mare pe care o văzuse, cinci, și a rămas mirat când i s-a mai cerut un leu. Am înțeles că moda asta a plecat, din nu mai știu ce considerente, de la mall-uri și supermarket-uri, dar cum de a ajuns și-n piețele agroalimentare? Nu numai în cea de la Vulcan, ci cam peste tot.

E adevărat,

vineri, 17 iunie, am văzut și prețuri la care cifrele de după virgulă nu erau nouăzeci și nouă, ci cincizeci, și erau așezate, cuminte, scrise destul de mărișor, nici sus, nici jos, ci la mijloc. Și am mai văzut ceva interesant. Pe un sac de cartofi noi apărea incredibilul preț de un leu/ kilogram. M-am uitat atent, ca să văd dacă nu cumva negreala de după virgulă nu ascunde vreo surpriză de nouăzeci și nouă de bani. Nu, prețul era de un leu pe kilogram, iar lucrul mi-a fost confirmat cel care-i vindea, mândru că marfa lui mi-a atras atenția.