Anume am lăsat un amănunt pe care l-aș fi putut include în articolul de ieri, cel referitor la distribuirea apartamentelor din blocul social C1 din cartierul vulcănean „Dincă”. Pe lângă acest bloc social, la care lucrările de modernizare s-au încheiat încă de acum un an, mai sunt două. Aflate, acum, în diferite stadii de execuție a operațiunilor de transformare a lor de sus până jos. Și în exterior, și în interior.
Lucrările la acestea două
nu avansează deloc în ritmul pe care și-l dorește administrația publică locală. Numai că asta nu se întâmplă din vina constructorului, cum însuși Gheorghe Ile recunoaște. Cauza o constituie forța de muncă. Da, societatea comercială care efectuează lucrările este într-un deficit de forță de muncă. Deși salariile sunt atractive, angajații beneficiind și de tichete de masă, meseriașii nu se prea înghesuie la angajare, deși ar fi nevoie de circa patruzeci de oameni. Nici holoangări nu găsești nici să-i cauți cu lumânarea. Ca și persoanele cu experiență în domeniu, și aceștia preferă să ia calea străinătății unde, au auzit ei, salariile în euro sunt cu mult peste ceea ce ar primi în țară. Conform zicerilor primarului, lucrările de aici ar mai putea dura un an.