Vulcan / Intervenție oportună a unui consilier local

Vulcan / Intervenție oportună a unui consilier local

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

Este tot mai aproape momentul în care un investitor serios își va începe afacerile la Vulcan. Cel mai bun indiciu în acest sens este solicitarea SC Glass Factory Com srl de concesionare a unei parcele de teren pe care patronul acesteia vrea să construiască o fabrică de producere a sticlei. 

 

Terenul în suprafață

de 8025 mp se află pe strada Barierei, în apropierea podului de fier de la Paroșeni de peste râul Jiul de Vest. Este locul în care au fost depozitate materialele rezultate în urma așa-zisei modernizări a Bulevardului Mihai Viteazul. Imobilul este lipsit de sarcini, aflăm din referatul de aprobare, și „considerăm oportună demararea procedurilor de închiriere a acestuia prin licitație publice”, se mai precizează în document.

 

Cristian Merișanu le-a reamintit

consilierilor locali că este vorba de același investitor care a concesionat terenul în suprafață de 18.000 mp de la fosta uzină electrică. Este același om de afaceri care a cumpărat cei opt mii de metri pătrați pe care se afla Competrol-ul din Colonia de Jos a Vulcanului, ceea ce, conform spuselor primarului, nu face decât să ne bucure pentru atragerea acestui investitor. Mi s-a părut foarte oportună intervenția consilierului local Adrian Hisem. Acesta a solicitat ca omul de afaceri respectiv să vină la una dintre ședințele consiliului local, „ca să ne spună ce face acolo”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii