Vulcan. Înfăptuite cu ajutorul bunului Dumnezeu

Vulcan. Înfăptuite cu ajutorul bunului Dumnezeu

Timp de citire: 2 minute

O parohie este ca o gospodărie în care preotul care o conduce și enoriașii săi se îngrijesc de toate. De aceea se poate spune că un așezământ bisericesc și tot ceea ce ține de el constituie, de fapt, cartea de vizită a preotului paroh respectiv.

Exemple în

acest sens există în fiecare localitate. La Vulcan, bunăoară, bisericuța din Coroiești este de nerecunoscut după înscăunarea ca paroh a preotului Florin Constantin Gherghina. Noul sistem de încălzire și lucrările de modernizare executate de sfinția sa și oamenii bisericii erau de neconceput cu ani și ani în urmă.

La Parohia Centru Vechi părintele Nicolae Volintiru a avut grijă să finalizeze altarul de vară proiectat de către predecesorul său, părintele Mănăscu Zgîrcea, și urmărește continuarea lucrărilor la noua biserică în al cărei demisol ține, în prezent, slujbele.

La Parohia Ortodoxă I preotul Ionel Onuț și colaboratorii apropiați îi mulțumesc lui Dumnezeu că au văzut terminate capela funerară și sala de părăstase și pomeni.

Același spirit

de bun gospodar există și la Parohia Ortodoxă II Vulcan în persoana părintelui Nicolae Nuță. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, pe care îl pomenește și căruia îi mulțumește de fiecare dată după ce a înfăptuit ceva pentru biserică și credincioșii pe care-i păstorește, preotul Nuță a reușit să facă lucruri pentru care a devenit îndrăgit de către enoriașii acestui sfânt locaș. Aș putea să enumăr multe, despre câteva am și scris, dar mă voi opri asupra ultimului fapt de acest fel.

O porțiune

din vechiul gard de piatră de la intrare în curtea bisericii s-a înclinat îngrijorător și dădea să cadă peste conducta de gaz care trece pe lângă el. Părintele nu a așteptat să se petreacă așa ceva și a purces la treabă. Astă toamnă, a tocmit meșteri care l-au demontat, au săpat la temelie și, după ce vremea s-a mai încălzit, au pus de un altul nou. Identic cu gardul vechi cel vechi. Mulți care au văzut realizarea au recunoscut că nu s-au așteptat la asta. Inclusiv primarul a avut cuvinte de laudă. I-am zis și preacucernicului despre cuvintele de apreciere ale edilului șef al municipiului, iar preacucernicul părinte, modest cum îl știe lumea, mi-a mulțumit și nu a uitat să-L pomenească din nou pe bunul Dumnezeu cu ajutorul căruia le-a înfăptuit pe toate de până acum și le va face negreșit și pe cele care vor urma.

Vulcan. Înfăptuite cu ajutorul bunului Dumnezeu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii