Vulcan / Încă nesigur și ziua, și pe timp de noapte

În după amiaza zilei de 8 martie, când multe femei din Vulcan se îndreptau, bucuroase, spre localurile în care aveau să petreacă, doamna de la amanetul vecin cu barul Andante de pe Bulevardul Mihai Viteazul a tras o spaimă soră cu moartea.

În jurul orei 16.00,

ziua în amiaza mare, așadar, un tip mascat a coborât treptele de lângă bar și s-a oprit lângă casa de amanet. A aruncat o privire și, fiindcă ușa era închisă, a plecat. Întâmplarea a făcut ca, în acele momente, doamna de la amanet să fi urcat la magazinul de pe colț. De acolo l-a văzut pe tip. Fiind în zonă, am vorbit cu doamna M.M. la nici zece minute după asta. Era albă la față și, pur și simplu, îngrozită gândindu-se ce-ar fi fost dacă insul cu fața acoperită ar fi prins-o în interiorul amanetului.

Cum naiba este posibil

ca un dilimangiu mascat să umble, ziua, nestingherit, pe bulevard, fără să fie luat la întrebări de organele de resort? În alte orașe un astfel de ciudat ar fi fost pus rapid cu fața la asfalt și încătușat. Ah, mi-a explicat liniștit cineva, a mai fost văzut, nu face nimic nimănui, doar se plimbă! Se plimbă, da`și sperie lumea. Ce s-ar fi întâmplat dacă doamna de la amanet era în magazin? Nici nu vreau să mă gândesc. Tot unul ca acesta, neprins nici acum, s-a plimbat, acum trei săptămâni, și a intrat într-o, frizerie din Coroiești. Nu ca să-și dea cagula jos, să se tundă, ci ca să plece cu geanta femeii. Avea fața acoperită, dar ochii i se învârteau ca girofarul căutarea unei eventuale camere de supraveghere.

Alții ies,

în grup organizat, la unu noaptea, iar celui care se uită pe monitoarele camerelor de supraveghere, dacă nu cumva s-a dat la somn, i se pare normal, probabil, ca niște băieți grijulii să-și fi scos la plimbare scara de aluminiu la ora aceea nocturnă.  I s-a părut, totuși, ciudat unui cetățean care a observat, mai apoi, cum cei trei, cu cagule pe față, au încercat să forțeze geamul de la baie al unui apartament de la etajul I. Omul a strigat la ei, s-a ales, firește, cu înjurături și pu*e-n gură, a sunat, apoi, la „112”, poliția a venit în cinci minute, dar, între tip, indivizii dispăruseră.

Amintirea încercării

lor nereușite a rămas, însă, pe imaginile luate de camera de supraveghere video de pe o terasă a blocului. Pe înregistrare se vede că, înainte, au existat două tentative de a deschide geamul de la baie. Un locatar de pe scara aceea spune, că mai întâi, au dat să intre pe ușă, ca toți oamenii. Au sunat întâmplător la interfon, s-a nimerit să fie la el, dar lui i s-a părut nu știu cum, tare suspect, ca cineva să-l viziteze la ora aceea.

Exemplele de acum,

cât și altele anterioare despre care am scris, arată că, la Vulcan, cu toate camerele de supraveghere existente, siguranța cetățeanului este încă departe de a fi așa cum o vor locuitorii săi. Asta, și pentru că rezoluția înregistrărilor de pe camerele montate în ultimul timp este discutabilă. Mărite, imaginile pierd mult din claritate. În orașele mari, în care rețeaua de camere video e de „n”-șpe ori mai deasă și mai performantă, patrulează, mai ales pe timp de noapte, echipaje de poliție și de jandarmi. La acest capitol Vulcanul încă șchioapătă.

Sunt de vină

efectivul sub cel necesar al polițiștilor de la națională, experiența lor încă redusă, și, mai ales, pofta nestăpânită a celor locali, înțeleasă de șefii lor, rămași doi, după demisia unuia, de a lucra numai în schimbul de zi. Așa se face că, pe lumină, ciuperca-refugiu e plină de uniformele primarului, iar în patrula de noapte găsești numai două. Apropos, de șefii de la Poliția Locală, din cei doi rămași, se vorbește că numai unul este văzut în ciupercă, celălalt fiind mai mult ocupat cu afaceri de familie. Dar stă liniștit știindu-i la datorie pe cei trei-patru prieteni a căror angajare într-un post călduț a favorizat-o. Și, fiindcă celorlalți colegi le e teamă să comenteze, treaba merge așa cum merge.