La finalul ședinței de îndată de săptămâna trecută, primarul Cristian Merișanu s-a referit pe larg la o problemă care este din ce în ce mai reclamată de către cetățeni și care a devenit deja acută la Vulcan.
Este vorba,
după cum v-ați dat deja seama văzând fotografia alăturată, de iluminatul public. Aflat în mare suferință de un an, după ce primăria a reziliat contractul pe care-l avea încheiat cu o societate acreditată și licențiată în acest domeniu. Contract încheiat pentru o perioadă de doi ani, al cărui cost era de 119.000 de lei și care urma să expire în luna octombrie a anului trecut. Cristian Merișanu, care a preluat situația de la fosta conducere a administrației publice locale, spune că, înainte cu șase luni de a-i expira contractul, societatea, ale cărei comenzi constau doar în schimbarea de corpuri de iluminat, mai avea de încasat 2.500 de lei. Numai că, așa cum a intervenit în discuție consilierul local Gheorghe Ile, societatea și-ar fi depășit atribuțiile și ar fi trecut, din proprie inițiativă, la schimbarea vechilor corpuri de iluminat cu unele noi. Și, prin urmare, contractul i-a fost reziliat chiar de către el, primar la acea vreme.
Societatea respectivă
a dat în judecată Primăria Vulcan, a câștigat procesul și, ca atare, „noi trebuie să-l repunem în drepturi de la data la care i s-a reziliat contractul”, s-a exprimat actualul primar. Numai că, așa cum a afirmat Cristian Merișanu, nu se poate depăși suma de două mii de lei care a mai rămas de plată din contract. Asta ar însemna că ar putea fi schimbate circa 15 becuri arse din cele peste 300 aflate în această stare, la ora actuală, în municipiul Vulcan. Primarul Cristian Merișanu nu este de acord cu propunerea administratorului societății de întreținere a iluminatului public: „Aceea de a i se rezilia actualul contract, iar noi să-i dăm comenzi pe alți bani”.
Edilul șef a explicat
că el nu poate să încalce legea și că, după ce va expira contractul actualei firme de întreținere, va face o licitație în urma căreia „vom da comenzi la oricine, chiar și lui (domnului Valentin Georgescu – n.a.), dacă se poate”. Adică în caz că va ieși câștigător la licitație. În speță, din câte s-a înțeles, firma a câștigat cele șase luni rămase din contract pentru care primește 2.500 de lei, dar a insistat ca, prin artificiul cu rezilierea cu care ea ar fi de acord, să i se dea alți bani pentru lunile astea. „Altfel, nu mai schimbă un bec în tot orașul”, a încheiat Cristian Merișanu. Care și-a cerut scuze cetățenilor pentru disconfortul creat de iluminatul public precar sau deja inexistent în ce în ce mai multe cartiere ale Vulcanului.