Vulcan / Festivalul despre care se vorbeşte la superlativ în mai toată...

Vulcan / Festivalul despre care se vorbeşte la superlativ în mai toată ţara

Timp de citire: 2 minute

Vulcăneanul Cătălin Ţugu este mulţumit nu doar că afacerile îi merg bine – recent a deschis al treilea restaurant „La Ţugu”, cel din Petrila -, ci şi de faptul că proiectele sale culturale care au prins viaţă în anii trecuţi au fost bine primite şi apreciate, iar ele se derulează, pe mai departe, în condiţii foarte bune.

Să ne oprim, 
bunăoară, la cel mai tare dintre ele, Festivalul „Fii star în ţara ta!”, ajuns, în 2018, la a V-a ediţie. Începutul a fost unul modest, puţini participanţi, ceea ce, la vremea respectivă, i-a creat emoţii şi lui Cătălin Ţugulea. Cu toate astea, el nu a dat înapoi. A perseverat să meargă mai departe cu organizarea şi susţinerea festivalului, iar roadele acestui gest de curaj nu au întârziat să apară. Numărul de concurenţi a crescut de la o ediţie la alta, iar numele festivalului şi, implicit, al municipiului Vucan au ajuns să fie cunoscute în mai toată ţara.

Ediţia din acest
an a Festivalului „Fii star în ţara ta!” se va desfăşura între 20 şi 22 aprilie. Locul de desfăşurare va fi tot Clubul IMAX din Vulcan. Asta, datorită bunei colaborări şi prietenii pe care Cătălin Ţugulea o are cu Sorin Rosmenteniuc, administratorul acestui club select. Deşi, oficial, nu a început acţiunea de înscriere, pe adresa de Facebook a festivalului sosesc încontinuu, din toată ţara, nu doar mesaje de susţinere şI de apreciere, ci şi ale unora care ţin de pe acum să-şi anunţe participarea în calitate de concurenţi. Există deja zeci de asemenea solicitări sosite, în special, din judeţele limitrofe Hunedoarei, dar şi din cele situate în sud-estul, centrul şi estul ţării. Din discuţia avută cu Cătălin am mai reţinut una dintre intenţiile lui pentru actuala ediţie. Aceea ca, pe lângă categoriile de concurs deja cunoscute, să mai deruleze una. Aceea în care vor evolua concurenţii care, în cele patru ediţii anterioare, au obţinut „Premiul I” şi „Marele Premiu al Festivalului Fii star în ţara ta!”. Fireşte că şi evoluţia celor mai buni dintre cei mai buni va fi răsplătită cu premii.

Vestea bună
este aceea că, din acest an, desfăşurarea evenimentului este sprijinită şi de către Primăria şi Consiliul Local Vulcan. Este cert acest lucru, deşi nu l-am găsit consemnat în programul acţiunilor cultural-sportive recent aprobat în şedinţa legislativului local vulcănean. Este un prim pas spre diversificarea colaborării dintre administraţia publică locală şi principalul organizator al acestui festival. Asta – Cătălin Ţugu a spus-o întotdeauna -, fiindcă pe el nu-l interesează ca numele lui să fie neapărat rostit atunci când se vorbeşte despre festivalul pe care el l-a pus în picioare. Satisfacţia lui cea mai mare este atunci când îi parvin semnale despre modul la superlativ în care se vorbeşte de „festivalul de la Vulcan”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii