Vulcan / Despre toamna din „Târgul de Toamnă”

„Târgul de Toamnă” din Vulcan, pentru că aşa am convenit să-i spun, a avut parte de o vreme foarte frumoasă. Asta a făcut ca mai toţi cei veniţi cu marfă să iasă cu câştig din evenimentul autumnal. Unii cu unul mare, iar alţii cu mai puţin.

Joi, în prima zi
a târgului, trecuse bine de orele amiezii, dar încă mai era în toi activitatea de amplasare a tarabelor, corturilor şi chioşcurilor. Doi consilieri locali o însoţeau pe doamna – nu o cunosc – care împărţea parcelele de asfalt de pe bulevard şi strada Preparaţiei. Am băgat de seamă că avea autoritate, din moment ce numai ea dispunea care şi unde să-şi amplaseze taraba şi ce loc să rămână liber. Chiar, pe bune, cine-o fi doamna scenograf?! Acolo unde treaba era hotărâtă se trăgea curent. Fiecare negustor voia ca el să fie luat primul, aşa că electricienii nu mai ştiau pe care să-l rezolve.

Am mai dat
o raită pe aici spre seară, înainte să înceapă repriza a doua a meciului Stelei. Lume destul de puţină pe bulevard. Cei mai mulţi muşterii îşi găsiseră loc de odihnă la mesele din vecinătatea grătarelor cu mici. La celelalte tarabe „obloanele” erau deja trase. La fel se prezenta situaţia şi pe segmentul de spaţiu comercial de pe Preparaţiei. Doar un gorjean care păzea pet-urile cu vin, must şi ţuică nu avea somn. În rest pauză. Vineri nu am mai trecut prin zonă, dar am ajuns din nou sâmbătă în jurul orei douăsprezece.

Altă viaţă.
Lume, lume. În capătul dinspre UNIC, copiii se dădeau voioşi cu triciclete electrice. Erau cronometraţi cu atenţie, aşa că niciunul nu putea să fenteze timpul. Mai încolo de cinematograf cele mai căutate erau berea, micii, grătarele şi fleicile de porc, colacii ungureşti, clătitele, gogoaşele, dar coada era mare şi la rotisorul uriaş pe care se perpeleau zeci de găini. Oamenii se opreau şi se uitau şi la tarabele la care se vindeau haine de blană, căciuli, diferite sortimente de îmbrăcăminte adecvată sezonului hibernal şi alte ace brice şi carice, dar puţini erau cei care cumpărau. Mult mai aglomerat era, de data asta, perimetrul comercial de pe strada Preparaţiei.

Era lume şi la
negustorii de legume şi fructe, nu zic, dar, aşa cum am observat, oamenii se îngrămădeau mai mult la tarabele la care se vindeau felurite produse din carne, lactate, brânză şi băuturi. Mi-a plăcut cum erau împodobite tarabele din partea asta a târgului. Dacă dincolo, pe bulevard, aveai impresia că eşti la bâlci, atmosfera de pe Preparaţiei era, totuşi, una mai apropiată unul târg de toamnă. Am putut să mă conving că preţurile produselor pe care le dă binecuvântatul pământ nu erau deloc unele „de producător”, cum suna reclama. Asta, fiindcă foarte puţini dintre cei care le vindeau erau dintre aceia care trudesc, ca să i se smulgă pământului. În cel mai bun caz, preţurile erau doar cu câţiva bani mai mici decât acelea afişate, la produsele similare, existente câţiva metri mai încolo, în spaţiile comerciale din piaţă închiriate de aceiaşi „producători”.

Zilele de târg
au cam bulversat traficul rutier din Vulcan. Nu e prima dată când se întâmplă asta, dar parcă a fost mai abitir ca la nedeie. Au fost ore la care, pe Nicolae Titulescu, mai că se circula bară la bară, iar Aleea Crizantemelor cu greu a putut face faţă solicitărilor. Capătul ei dinspre piaţă era ful de maşinile vulcănenilor şi ale vizitatorilor din celelalte oraşe veniţi la târguieli. Autoturismele lăsate ocupau aproape jumătate din partea carosabilă a aleii. S-a ajuns până acolo, încât titularii locurilor de parcare fie că nu mai puteau ieşi cu maşinilor, fie că nu şi le puteau băga în parcare.

Un domn cu un
„Duster” alb se plângea că, din cauza unui autoturism roşu lăsat în dreptul locului deţinut de el, nu a putut să facă manevrele necesare intrării în parcare. A crezut că poate să iasă din impas chemându-i la faţa locului pe cei doi poliţişti locali care bântuiau prin târg. Degeaba. Localii au ridicat neputincios din umeri. Nici ei nu ştiau a cui e maşina, aşa că domnul cu reclamaţia şi-a tras gipanul ceva mai încolo, l-a închis şi s-a dus acasă. Nu ştiu când şi-o fi pus „Duster”-ul la locul lui, dar, odată şi odată, tot trebuie să fi apărut şi proprietarul autoturismului care-l supărase.