Susţinerea şi promovarea culturii scrise sunt instituite juridic de Legea nr.186/ 2003. Asta înseamnă că, în fiecare localitate, în cadrul consiliilor locale se formează o comisie de evaluare şi selecţie a publicaţiilor pentru care urmează să se acorde sprijin financiar.
Chestia asta, o
spun ca unul care a dat cu capul, e mai mult de faţadă. Fiindcă, chiar dacă, să zicem, comisia în cauză face selecţia de oferte ale editurilor şi redacţiilor de ziare, tot primarul este cel care decide cine primeşte bani şi cine nu. Iar de situaţia aceasta nu este deloc străină nici primăria vulcăneană.
Aşadar, cel
puţin din punct de vedere teoretic, de acum încolo evaluarea şi selecţia lucrărilor şi a publicaţiilor care vor primi bani de la Primăria municipiului Vulcan va fi făcută de consilierii locali Merişanu Cristian, Barbu Pompiliu, Iszak Cristina-Ştefania, Şchiopu Ioan Dorel şi Boţoroga Daniela. La sufragiul secret fiecare dintre ei a luat maximum de voturi, adică optsprezece (un consilier local a lipsit, joi, de la şedinţă).
Asta este,
aşadar, componenţa comisiei vulcănene de evaluare şi selecţie a lucrărilor şi publicaţiilor pentru care se va acorda sprijin financiar de la bugetul local. Procedura n-o cere, dar ar mai fi de trecut un nume aici. Cel al lui Gheorghe Ile. El este cel care are ultimul cuvânt la datul banilor. Şi, dacă primarului i-a căşunat pe directorul unei publicaţii sau pe şeful unei edituri, salut! Nu este prima dată când se petrece aşa ceva şi nici ultima, fiţi siguri! Dar şi el are viaţă grea când, cu bună ştiinţă, îi scoate pe unii din competiţie.
Gheorghe OLTEANU









