Vulcan / De ce întârzie atât de mult finalizarea proiectului de finanţare? 

Vulcan / De ce întârzie atât de mult finalizarea proiectului de finanţare? 

Timp de citire: un minut

Întrebarea aceasta și-o pun, pe bună dreptate, atât locuitorii din Crividia Vulcanului, cât și cei care, de voie, de nevoie, continuă să-și strice autoturismele dând în gropile de care-i plin drumul începând din Vulcan și până la capătul de jos al asfaltului din Dealu Babii.

Nicușor Anicuță,
un tânăr taximetrist care locuiește în Crividia, își amintește perfect de promisiunea pe care viceprimarul Cristian Merișanu le-a făcut-o, în ianuarie, cetățenilor revoltați strânși la o acțiune de protest. Vă dau cuvântul meu, le-a zis atunci omul lui Ile, că, în martie sau aprilie, o să înceapă lucrările! A trecut martie, s-a dus și aprilie, luna mai, la fel, iunie e la jumătate, dar nici vorbă ca pe drumul de Crividia să fi intervenit vreo schimbare în bine.

La punctul
„Diverse” al ședinței de consiliu din luna mai, Gheorghe Ile a rostit, în treacăt, câteva vorbe despre acest drum. „La proiectul Crividia, a zis el, este pentru finanțare, se lucrează la proiectul de finanțare”. Punct. Acum să ne ierte bunul Dumnezeu, dar la proiectul de finanțare se tot lucrează de luni și luni. Sunt deja aproape două luni de când şefa de la GAL m-a asigurat că „săptămâna viitoare” vor fi vești bune de la Timișoara în privința banilor pentru reparații. De ce nu se dă oamenilor o explicație clară, eventual despre care sunt cauzele care duc amânarea și întârzierea începerii punerii la punct a acestui tronson de drum? Sau, oare, se vrea ca ei să vină din nou buluc la primărie?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii